Prima pagină » Știri » Și-au făcut trecere de pietoni CU BIDINEAUA. Marcaj inedit pe drumul județean ce trece prin Vorona, Botoșani

Și-au făcut trecere de pietoni CU BIDINEAUA. Marcaj inedit pe drumul județean ce trece prin Vorona, Botoșani

Și-au făcut trecere de pietoni CU BIDINEAUA. Marcaj inedit pe drumul județean ce trece prin Vorona, Botoșani
Trecere de pietoni trasată cu bidineaua pe drumul județean din comuna Vorona, județul Botoșani. Vezi de ce a deschis Poliția un dosar penal și încearcă să-l găsească pe autor

Polițiștii din Botoșani au deschis un dosar penal după ce pe un drum județean din comuna Vorona a apărut, peste noapte, o trecere de pietoni improvizată, vopsită cu bidineaua de un localnic, transmite corespondentul Mediafax. Dungile au fost vopsite cu bidineaua, iar șoferii care trec prin zonă sunt derutați de marcajul care de la depărtate pare cât se poate de autentic.

„În acest caz se fac cercetări pentru identificarea autorului. S-a deschis dosar penal in rem, fiind efectuate cercetări pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și au fost anunțați administratorii drumului pentru înlăturarea marcajului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

Contactat de corespondentul Mediafax, primarul comunei Vorona Aurel Ștefan nu a vrut să comenteze ineditul marcaj de pe drumul județean, susținând că „în comună sunt probleme mai importante decât aceasta”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune