Sibiu: Un TIR a luat foc după ce a intrat într-un cap de pod

Publicat: 15 02. 2012, 10:01
Actualizat: 29 02. 2012, 20:15

Un TIR s-a răsturnat, sâmbătă noapte, după ce șoferul acestuia s-a speriat de coliziunea dintre un autoturism care venea din sens opus și o căruță care a traversat drumul național și a tras de volan dreapta lovindu-se de un cap de pod, iar în urma impactului autotrenul a luat foc.

Șoferul unui autoturism Dacia venea cu soția și cei doi copii de la Ocna Mureș și se îndrepta spre casă. Înainte de a intra în localitatea Miercurea Sibiului, s-a trezit cu un cal în față, și nu l-a mai putut evita, lovindu-l în plin. Din sens opus venea un TIR turcesc încărcat cu 18 tone de vinete, ardei și rosii care trebuiau să ajungă în Austria. Șoferul s-a speriat și a tras de volan dreapta lovindu-se de un cap de pod. În urma impactului, TIR-ul a luat foc. "Din primele cercetări se pare că cel care a condus autocamionul, cetățean turc, a observat o coliziune între o căruță și un autoturism Dacia, s-a speriat, a tras dreapta de volan, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat pe marginea drumului, autocamionul luând foc", a declarat inspectorul principal Ciprian Cristi Dena, din cadrul biroului Drumuri Naționale al IPJ Sibiu.

Nimeni nu a pățit nimic, însă copiii aflați în Dacie au tras o sperietură zdravănă.

După impactul cu autoturismul Dacia, căruța a dispărut pe câmp fără ca cineva să vadă cine era în ea. Polițiștii sibieni încearcă acum să identifice proprietarul calului și al căruței și să-l amendeze. (Mediafax)