Sile Cămătaru, în arest la domiciliu
Decizia instanței bucureștene este definitivă, motiv pentru care Sile Cămătaru urmează să părăsească unitatea de detenție.
„Pe durata măsurii, inculpatul are următoarele obligații: – să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu martorii, persoanele vătămate și ceilalți inculpați din dosar, pe nicio cale, nici direct, nici indirect; să nu părăsească imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza”, a mai stabilit instanța.
În motivarea deciziei de arestare preventivă, din noiembrie 2014, judecătorii arătau că interlopul le oferea prostituatelor cazare, protecție, haine și, în anumite situații, vize de ședere în România pentru un an, mesajul lui pentru cele care voiau să plece din țară fiind „Putem să trăim bine și la noi acasă”.
În același document se precizează că Sile Cămătaru a convins mai multe fete să vină în București, pentru a practica prostituția. Ele primeau cazare și protecție, iar apoi Sile Cămătaru, alături de alți membri ai grupării din care face parte, le intermedia legătura cu diverse persoane, care le plăteau pentru servicii sexuale.
Tot Sile Cămătaru „a determinat-o pe o persoană de sex feminin de naționalitate columbiană să practice prostituția și a înlesnit practicarea prostituție de către această persoană, prin oferirea cazării, hainelor și vizei de ședere pe o perioadă de un an în România și postării anunțului pe internet cu privire la practicarea actelor sexuale contra cost”, se menționează în documentul citat.
În motivare se face referire la mai multe discuții prezentate pe larg în referatul cu propunerea de arestare, întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Între acestea se numără o conversație pe care Sile Cămătaru o are cu una dintre tinere, din care rezultă că ea trebuia să plece în Anglia, cu un amic. În acest context, Vasile Balint încearcă să o convingă pe prostituată să rămână în țară, spunându-i „Un jucător bun joacă bine pe orice teren” și „Putem să trăim bine și la noi acasă”.
Dintr-o altă discuție, interlopul află că tânăra a plecat la o nuntă în orașul Deva și „devine deranjat de faptul că nu i-a spus anterior” despre această deplasare. „Tu să te gândești bine până luni și dacă vrei să jucăm împreună trebuie să știu de tine tot timpul și să mă asculți”, i-a spus Sile Cămătaru tinerei.
Judecătorul a subliniat, tot în motivare, că Sile Cămătaru și ceilalți membri ai grupării „acționau după un plan elaborat, folosind un limbaj codificat pentru a face dificilă activitatea organelor de cercetare penală în cazul în care ar fi fost urmăriți”.
Astfel, într-una dintre discuțiile telefonice, Vasile Balint întreabă: „Ai și tu ceva de închiriat?”. Interlocutorul îi spune că „are o garsonieră nouă, la 150 de euro, fiind disponibilă de luni, iar Balint Vasile acceptă”. În plus, atunci când una dintre prostituate se referă la banii obținuți pentru raporturile sexuale întreținute cu diferiți clienți, ea îi spune interlopului că „a vândut ochelari pe 5 mil”.
Vasile Balint și alți trei suspecți au fost arestați preventiv, în 8 noiembrie 2014, de Judecătoria Sectorului 1, pentru proxenetism. În cazul altor 19 persoane reținute, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.
În acest dosar, anchetatorii au făcut percheziții în București și nouă județe, la locuințele unor suspecți de proxenetism și la cazinouri din Capitală, unde aceștia ar fi racolat clienți, majoritatea cetățeni străini, de la care ar fi cerut între 100 și 700 de euro în schimbul unor acte sexuale cu prostituate.