Sile Cămătaru spune că n-a șantajat pe nimeni. Cum a ajuns să se simtă terorizat de procurori
Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a cerut marți judecătorilor Curții de Apel București să fie eliberat din arest, precizând că nu a șantajat pe nimeni, că a vrut să ofere niște bani unei părți vătămate, și nu să-i ia, și că, în prezent, a ajuns să se simtă terorizat de procurori.
Curtea de Apel București a reluat, marți, dezbaterile privind recursurile celor 24 de persoane arestate preventiv în dosarul de crimă organizată în care sunt cercetați, printre alții, Ion și Vasile Balint, cunoscuți ca frații Cămătaru.
Cu acest prilej, Sile Cămătaru a declarat în fața instanței că a ajuns să se simtă terorizat de procurorii români care îi instrumentează dosarele penale.
În altă ordine de idei, el a arătat că a fost eliberat condiționat acum trei luni și nu înțelege de ce este anchetat în acest nou dosar, sub acuzația de șantaj.
„Nu văd unde l-am făcut, pentru că persoana care zice asta nu a fost șantajată de mine. Eu nu i-am cerut decât să-i dau niște bani, deci practic eu i-am oferit niște bani. Nu l-am amenințat, nu l-am lovit cu mașina, nu am făcut șantaj pentru interes material”, a declarat Sile Cămătaru, în fața instanței.
Acesta a explicat că era vorba despre o înțelegere amiabilă pe care ar fi vrut să o facă cu partea vătămată, respectiv cu persoana rănită într-un accident rutier ușor produs de fiica lui, în urmă cu un an de zile.
Sile Cămătaru a mai arătat că, practic, el ar fi fost într-un fel șantajat de către partea vătămată, în sensul că aceasta a cerut foarte mulți bani pentru rezolvarea situației pe cale amiabilă.
„A avut trei întâlniri cu copilul meu, unde de fiecare dată a cerut mai mult. Și ultima dată i-am zis că-l duc la judecată, mi-a cerut 5.000 de euro, dar era prea mult. Prima dată a cerut 60.000.000 de lei, apoi 80 de milioane de lei și, până la urmă, a ajuns la 5.000 de euro”, a declarat Sile Cămătaru.
Întrebat în legătură cu sumele de bani despre care discuta la telefon cu fiul său, Vasile Balint a arătat că aceștia ar fi fost pentru cheltuieli casnice.
„Banii despre care vorbesc cu fiu-miu erau pentru cheltuieli casnice și zilele erau acelea când venea la mine să mă viziteze”, a spus Balint.
La rândul lor, avocații acestuia au arătat că familia lui Sile Cămătaru are dificultăți materiale de când acesta a fost arestat, ajungând până în punctul în care să împrumute bani pentru supraviețuire.
În acest context, apărarea lui Sile Cămătaru a cerut judecătorilor Curții de Apel eliberarea acestuia.
Liderii clanului Cămătarilor, Ion și Vasile Balint, cunoscuți ca Nuțu și Sile Cămătaru, precum și Radu Cristian Roșca, șeful grupării Sportivilor, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile în urma unor decizii din 23 februarie ale Tribunalului București.
Instanța a mai dispus emiterea unor mandate de arestare pentru alte 26 de persoane, respectiv Mario Nuțu Balint, Andrei Cristian Bădulă (implicat în scandalul Plaza Mall ce l-a avut ca actor principal pe Eugen Preda), Cornel Schuster, Marian Bucur, Nicușor Dumitrescu, Remus Petrică Dincă, Dănuț Ion, Dragoș Florin Broșteanu, Costel Valentin Danciu, Constantin Frangulea, Cosmin Vidin, Nicholas Vitto Niculae, Alexandru Ionuț Stoica, Eugen Pârvan, Mihai Ion Tonciu, Robert Florian Petre, Robert Constandache, Gabrile Robert Bușă, Marian Sârbu, Alexandru Răzvan Vasile, Constantin Neață, Geanina Narcisa Barbu, Gigi Daniel Chiras, Licuță Udilă, Adrian Răducu Bică și Bogdan Dumitrache.
Instanța a notat, în motivarea arestării preventive a lui Sile Cămătaru, că acesta amenința direct invocând renumele său de șef al unei grupări mafiote și că „tiparul infracțional” al acestuia poate fi continuat cu ușurință în ipoteza unei eventuale lăsări în libertate.
În 7 martie, Curtea de Apel București a decis definitiv ca Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, Gigi Daniel Chiras și Adrian Răducu Bică să fie cercetați în continuare în arest în dosarul în care sunt acuzați de infracțiuni cu violență, iar Licuță Udilă și Bogdan Dumitrache să fie eliberați.
Cei 29 de membri ai grupărilor Cămătarii și Sportivii au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în urma a 115 percheziții, de la locuințele suspecților fiind ridicate sume importante de bani, bijuterii, mașini de lux și droguri.
Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfășurat pe două paliere infracționale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București”, situații ce au avut drept consecință punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a membrilor grupării, dar și a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârșit infracțiuni de violență, „generatoare de beneficii financiare substanțiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani dați cu camătă.