Prima pagină » Știri » Sile și Nuțu Cămătaru, ridicați de Poliție, după o ACȚIUNE DE AMPLOARE. 11 interlopi au fost reținuți – UPDATE

Sile și Nuțu Cămătaru, ridicați de Poliție, după o ACȚIUNE DE AMPLOARE. 11 interlopi au fost reținuți – UPDATE

UPDATE 17:00 DIICOT a reținut 11 persoane; Sile Cămătaru susține că nu știe pentru ce a fost ridicat

DIICOT a emis 11 ordonanțe de reținere în urma perchezițiilor și audierilor de vineri în ancheta privind destructurarea grupărilor „Cămătarilor” și „Sportivilor”, în care sunt cercetate 67 de persoane, între care și Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, care susține că nu știe care sunt acuzațiile.

Vineri după-amiaza, Sile Cămătaru a fost scos de mascați cu cătușe la mâini, din sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)-Strctura Centrală, iar înainte de a fi urcat în mașina Poliției a spus că nu știe pentru ce a fost ridicat și nici care sunt acuzațiile ce i se aduc.

Oficiali ai DIICOT spun că nu a fost emisă ordonanță de reținere pentru Sile Cămătaru, însă pentru alte 11 învinuiți s-au emis.

Potrivit procedurii, după emiterea ordonanțelor de reținere, valabile 24 de ore, procurorii propun instanțelor de judecată arestarea preventivă pentru 29 de zile.

Șeful Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Codruț Olaru, a afirmat că în urma perchezițiilor la membrii grupărilor „Sportivilor” și Cămătarilor” au fost confiscate arme, droguri și sume mari de bani, acțiunea de vineri fiind cea mai amplă din București.

Nuțu Camataru ieșind călare, din Penitenciarul Jilava, după șase ani de detenție, miercuri, 9 iunie 2010. ANDREEA BALAUREA/ MEDIAFAX FOTO

„Maniera în care DIICOT, împreună cu Poliția Română și serviciile de profil, a acționat în această cauză cred că este una nouă și sper cu timpul să devină o practică, în sensul că nu s-au mai preferat documentarea investigativ-operativă doar a unei grupări infracționale, ci s-a preferat să se lucreze pe cele mai importante grupări de pe municipiul București cu două avantaje majore. În primul rând se asigură în această modalitate scoaterea din mediul infracțional a două grupări de renume, care atrag după ele un nivel ridicat al infracționalității, și, pe de altă parte, în egală măsură, cred că asigură un minim de riscuri pentru persoanele ce nu sunt agrenate, terțele persoane, persoane ce nu fac parte din astfel de grupări infracționale și care la un moment dat nefericit se pot afla într-un loc public, locul public fiind de altfel locul ales de astfel de grupări infracționale pentru a-și împărți teritoriile și sferele de influență. Din punctul meu de vedere această operațiune este probabil cea mai mare pe care am realizat-o pe teritoriul municipiului București, poate mai mare decât cea din 2004-2005 (când au fost arestați frații Vasile și Ion Balint, precum și rude și locotenenți ai lor-n.r.) și au fost angrenate foarte multe forțe din sfera serviciilor și a Ministerului de Interne”, a declarat Codruț Olaru, șeful DIICOT.

Șeful DIICOT a mai arătat că, în urma perchezițiilor, au fost confiscate droguri și arme, precum și sume importante de bani, fiind cunoscut de altfel faptul că grupările se ocupau și cu camăta, activitate pedepsită de lege.


Acțiune de amploare a Poliției și a procurorilor DIICOT în această dimineață: nu mai puțin de 115 percheziții au avut loc, începând cu ora 6 dimineața, la mai multe clanuri interlope, printre care Clanul Sportivilor și Clanul Cămătarilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției, Raluca Seucan, sunt căutate 67 de persoane învinuite într-un dosar de tentativă de omor, lipsire de libertate și șantaj, dintre care 30 au fost deja ridicate de polițiști. Printre aceștia – Sile și Nuțu Cămătaru.

Acțiunea de amploare vizează două dintre cele mai importante grupări infracționale din București și Ilfov, liderii clanurilor „Cămătarii” și „Sportivii” fiind Ion Balint, zis „Nuțu Cămătaru” și Vasile Balint, zis „Sile Cămătaru”, respectiv Florin Nica zis „Nica” și Cristian Roșca, zis „Roșca”.

Activitatea membrilor grupărilor s-a desfășurat pe două paliere infracționale, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București”, situații ce au avut drept consecință punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a membrilor grupării, dar și a altor persoane.

Anchetatorii au mai stabilit că membrii celor două clanuri au săvârșit infracțiuni de violență, „generatoare de beneficii financiare substanțiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani dați cu camătă.

„Modalitatea violentă în care au acționat suspecții, expunerea publică cu ocazia faptelor comise cat și folosirea armelor de foc au generat în rândul victimelor și a opiniei publice un sentiment de teamă și au fost de natură a tulbura grav ordinea și liniștea publică”, a precizat Poliția Română.

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial București fac 115 percheziții domiciliare, urmând să fie audiate 80 de persoane, printre care și liderii grupărilor.

În această cauză se fac cercetări față de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat și deosebit de grav, lipsire de libertate, șantaj, nerespectarea regimului armelor si munițiilor, operațiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

La acțiune participă 400 de polițiști, fiind efectuată cu sprijinul jandarmilor. Suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către DOS, SRI și DIPI.

Legătura dintre percheziții și conflictul din Popești-Leordeni în urma căruia un bărbat a fost împușcat

Perchezițiile la liderii și membrii clanurilor „Cămătarii” și „Sportivii” au legătură și cu conflictul violent care a avut loc în Popești-Leordeni, în noiembrie anul trecut, când un bărbat a fost împușcat în piept, potrivit unor surse apropiate anchetei. Citește mai departe

(Andrei Dumitrescu, [email protected])