Silvio Berlusconi ar putea fi judecat pentru mită
Parchetul din Neapole a cerut vineri aducerea în fața justiției a fostului premier Silvio Berlusconi, acuzat de corupție pentru că i-a cerut unui oficial al companiei RAI să angajeze cinci actrițe, relatează agenția ANSA, citată de AFP.
În schimbul acestui favor, Berlusconi i-a promis lui Sacca, membru al formațiunii Forza Italia, că îl va ajuta, inclusiv financiar, să își realizeze mai multe proiecte de afaceri.
Cererea de judecare intervine în contextul în care relațiile între politicieni și magistrați sunt foarte încordate, după decizia de cercetare a ministrului Justiției, Clemente Mastella, care a demisionat joi. Solicitarea de judecare a lui Berlusconi este rezultatul unei anchete care a vizat un cabinet de contabilitate din Neapole, suspectat de fraudă fiscală. Telefoanele interceptate în acest caz au condus la Agostino Sacca, apoi la Silvio Berlusconi. Chiar dacă a fost cercetat în mai multe cauze, Berlusconi nu a fost condamnat niciodată în mod definitiv.