Simona Halep, optimistă după primul meci pe iarbă din 2015
„Am avut o adversară dificilă astăzi. Ea a jucat bine, iar primul ei serviciu a fost puternic, nu este ușor să returnezi. Primul set a fost greu, pot să spun că am avut un pic de noroc să fac break-ul la finalul lui. În general, sunt mulțumită de ceea ce am făcut și de faptul că am câștigat acest meci”, a declarat jucătoarea română.
Halep a învins-o, marți, cu scorul de 6-4, 6-2, pe britanica Naomi Broady, locul 208 WTA, beneficiară a unui wild card, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier de la Birmingham.
A fost un început de sezon pe iarbă trecut cu bine de jucătoarea română, principala favorită la Birmingham. Înaltă de 1,89 și cu un serviciu năpraznic, Broady, o specialistă pe iarbă, a rezistat până la 4-4 în primul set, când Halep a fructificat prima minge de break din meci. După ce a salvat o minge de rebreak, Halep a închis setul cu 6-4, în 39 de minute.
Jucătoarea din Constanța și-a îmbunătățit evoluția de la ghem la ghem, câștigând șase la rând. Halep a avut o ezitare la 3-0, când i-a permis adversarei să obțină un rebreak, însă și-a revenit imediat și nu a mai cedat decât un ghem, punând capăt meciului, cu scorul de 6-2 în al doilea set, după o oră și 11 minute.
Halep va juca în turul al treilea cu învingătoarea partidei dintre sportiva cehă Klara Koukalova, locul 92 WTA, jucătoare venită din calificări, și Caroline Garcia din Franța, locul 33 WTA și cap de serie numărul 16.
Cu jucătoarea din Cehia, Halep s-a întâlnit de două ori, câștigând un meci, în turul întâi al turneului de la Hobart, din 2012, cu scorul de 4-6, 6-2, 7-5, și fiind învinsă în celalălat, în 2010, în calificările turneului de la Madrid, scor 6-3, 6-3. Românca și Caroline Garcia nu s-au mai întâlnit până în prezent.
Calificarea în optimile de finală este recompensată cu un premiu de 8.670 de dolari și cu 55 de puncte WTA.
Simona Halep a fost direct acceptată în turul secund al turneului Premier de la Birmingham, în calitate de principală favorită a competiției.