Prima pagină » Știri » Simpatizanții PNG – cei mai activi sexual, cei ai PLD – nefericiți în cuplu

Simpatizanții PNG – cei mai activi sexual, cei ai PLD – nefericiți în cuplu

Simpatizanții PNG și cei de la PSD sunt cei mai mulțumiți de relația lor în cuplu, în schimb relația de cuplu a PLD-iștilor "scârțâie", ei fiind, alături de cei ai PNG, lideri la relațiile sexuale înainte de căsătorie, în timp ce la polul opus sunt votanții PRM, care însă "recuperează" ulterior.

Simpatizanții PNG și cei de la PSD sunt cei mai mulțumiți de relația lor în cuplu, în schimb relația de cuplu a PLD-iștilor "scârțâie", ei fiind, alături de cei ai PNG, lideri la relațiile sexuale înainte de căsătorie, în timp ce la polul opus sunt votanții PRM, care însă "recuperează" ulterior.

Aceasta este interpretarea din punct de vedere al orientării politice a datelor Barometrului de Opinie Publică – mai 2007, al Fundației Soros, făcută de sociologul Mircea Kivu, care a elaborat, pe baza răspunsurilor date de cele 2000 de persoane, un indice de toleranță sexuală.

Astfel, cei mai mulțumiți de relația lor în cuplu, potrivit interpretării datelor, sunt simpatizanții Partidului Noua Generație și cei de la Partidul Social Democrat. În schimb, potrivit sondajului, relația simpatizanților PLD "scârțâie".

În privința relațiilor sexuale de dinaintea căsătoriei, PNG (75 la sută) și PLD (69 la sută) sunt în vârful clasamentului, pe ultimul loc clasându-se simpatizanții Partidului România Mare, cu 48 la sută. Aceștia recuperează însă pe parcurs, situându-se pe locul doi, împreună cu pediștii, la numărul de persoane cu care au avut relații sexuale. Pe primul loc în clasament este PNG, iar diametral opus sunt cei care ar vota cu PSD și cu UDMR.

Sociologul Mircea Kivu a explicat că printre întrebările chestionarului a fost și una referitoare la orientarea politică, ceea ce a făcut posibilă o interpretare și din această perspectivă.

Sociologul a constatat că bărbații sunt mai toleranți decât femeile, însă diferența este nesemnificativă. Tinerii și persoanele mai educate sunt mai tolerante decât bătrânii, respectiv persoanele cu o educație mai scăzută.

Săracii, persoanele cu copii, cuplurile și cei din mediul rural sunt mai intoleranți decât cei cu o situație materială bună, decât cei fără copii, persoanele singure și cele din mediul urban. De asemenea, cei foarte puțin implicați în politică, care nu vor să voteze sau care nu vor să își exprime opțiunea de vot, sunt mai intoleranți.

București, Dobrogea și Banat sunt cele mai tolerante zone, fapt explicat de sociolog prin gradul de multiculturalitate ridicat. La polul opus se află Moldova. (Mediafax)

Citește și