Simulare BAC 2019. Elevii din minorități susțin proba la LIMBA MATERNĂ
Simularea se adresează elevilor înscriși în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă la începutul anului școlar 2018-2019, dar implică și participarea elevilor claselor a XI-a zi și a XII-a seral/frecvență redusă, învățământ de masă (în total, aproximativ 300.000 de elevi), potrivit Centrului Național de Evaluare și Examinare din cadrul Ministerului Educației.
Următoarea probă, cea obligatorie a profilului, se va desfășura miercuri, 20 martie, iar proba la alegere a profilului și specializării, pe care o dau doar elevii claselor a XII-a, va avea loc joi, 21 martie.
Pe 29 martie, elevii vor afla rezultatele probelor la simularea examenului de Bacalureat.
Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
„Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată”, mai arată sursa citată.
Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care „asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național”, de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea. În situația în care nu sunt suficienți profesori de specialitate într-o unitate de învățământ, există și posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte școli, se mai explică în comunicat.
Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
Notele obținute nu se contestă și pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinții acestora.
foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre