SIMULARE EVALUARE 2017: Mai mult de jumătate dintre elevi au obținut medii peste 5. Creștere spectaculoasă față de anul trecut

Publicat: 07 04. 2017, 17:45
Actualizat: 08 04. 2017, 13:22

Ministerul Educației Naționale a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII) și a examenului de Bacalaureat, desfășurată în perioada 13-17 martie.

Astfel, la simularea evaluării naționale pentru elevii claselor a VIII-a, 81.262 de elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenți, procent superior celui înregistrat anul trecut, de 30,58%.

Pe tranșe de medii, s-a înregistrat următoarea situație statistică: 21.890 de medii între 5 și 5,99, 20.352 de medii între 6 și 6,99, 17.452 de medii între 7 și 7,99, 14.982 de medii între 8 și 8,99, 6.572 de medii între 9 și 9,99, respectiv 14 medii de 10.

Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în județele Brăila (60,9%), Cluj (62,5%) și în Capitală (69,8%).

În ceea ce privește disciplinele de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,8% la Limba și literatura română, în creștere față de anul trecut – 60,54%, respectiv de 40% la Matematică, de asemenea, peste cel din 2016, când s-a situat la 32,60%. La proba de Limba și literatura maternă, 75,2% din elevii prezenți au primit note peste 5, procent în ușoară scădere comparativ cu anul anterior – 76,69%.

Totodată, ratele de participare pe discipline au fost: 93,18% (162.249 de elevi dintr-un total de 174.118 elevi de clasa a VIII-a) la Limba și literatura română, 92,92% (9.668 de elevi) la Limba și literatura maternă și 92,78% (161.555 de elevi) la Matematică. Trei elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

În urma simulării naționale a examenului de Bacalaureat, datele statistice transmise de inspectoatele școlare județene relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 și peste 6) este de 38,23% (43.978 de elevi din 115.022 de elevi prezenți). Rezultatul este aproape la același nivel cu cel din anul trecut (38,39%.)

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în creștere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%. Mai exact, dintre cei 121.003 elevi participanți la simulare, 36.125 de elevi au obținut medii peste 6.

Pe tranșe de medii, situația cumulată (clasa a XI-a și clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obținut medii între 6 și 6,99, 27.633 de elevi – medii între 7 și 7,99, 17.577 de elevi – medii între 8 și 8,99 și 5.366 de elevi – medii între 9 și 9,99. 31 de elevi au obținut media 10. 15.023 de medii au fost cuprinse între 5 și 5.99, însă conform metodologiei de desfășurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.

Pe probe, situația cumulată (clasa a XI-a și a XII-a) a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 59,4% la proba E)a) – Limba și literatura română, 74,1% la proba E)b) – Limba maternă și 52,1% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau Istorie, La proba la alegere a profilului E)d), susținută doar de elevii clasei a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 60,4%. În raport cu anul 2016 se constată o scădere, în medie, cu 5%.

În 6 județe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Sibiu (47,9%), Cluj (46,9%), Brăila (46,5%), Alba (46,3%), Iași (46,1%) și Galați (45,5%).

Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în județele Giurgiu (24,5) și Ilfov (18,9).

În ceea ce privește rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 35% s-au înregistrat în județele Iași (35,3), Galați (35,8), Suceava (36,6) și Cluj (41,8). Sub pragul de 20% figurează județele Giurgiu (16,6%), Ilfov (17,9%) și Călărași (19,1%).