Prima pagină » Știri » Simulările pentru clasa a VII-a și a XI, organizate la nivel județean, cu subiect unic

Simulările pentru clasa a VII-a și a XI, organizate la nivel județean, cu subiect unic

Simulările pentru clasa a VII-a și a XI, organizate la nivel județean, cu subiect unic
Sursa: Mediafax Foto
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat miercuri, după discuțiile din cadrul Comisiei de Dialog Social (CDS), că simularea Evaluării Naționale pentru clasa a VII-a va avea loc în luna mai. Potrivit instituției, simulările pentru clasa a VII-a și a XI ar urma să fie organizate la nivel județean, cu subiect unic.

Ministerul Educației a anunțat că simularea pentru elevii de clasa a VII-a va avea loc în luna mai. Aceasta va fi reglementată după ce vor fi publicate programele de examen și noi modele de subiecte, având în vedere că acești elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a, arată comunicatul transmis miercuri. Potrivit documentului, propunerea a fost susținută în unanimitate de membrii Comisiei de Dialog Social.

Un alt element de noutate anunțat de Ministerul Educației este acela că „în luna mai, fiecare inspectorat școlar poate organiza o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel județean”. Tot atunci, la nivelul inspectoratului școlar poate fi organizată și simularea examenului de Bacalaureat pentru clasa a XI-a.

Ministerul Educației a transmis un extras din propunerea de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2019 – 2020 și pentru aprobarea calendarului acestora:

Art. 7. – (1) Fiecare inspectorat școlar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităților de învățământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul județului/municipiului București, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susținerii Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenului de bacalaureat național.

(2) Simularea din luna mai a anului 2020 de la nivelul inspectoratului școlar poate fi organizată și pentru elevii claselor a XI-a.”

Proiectul de structură a anului școlar 2020-2021 se află încă în dezbatere publică. Ministerul Educației și Cercetării așteaptă propuneri pe acest subiect până în data de 17 ianuarie 2020, inclusiv.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?