Sindicaliștii „Cartel Alfa” protestează de marți până joi în toată țara
Sindicaliștii „Cartel Alfa” protestează în toată țara, de marți până joi, între orele 15.00 și 18.00, cerând modificarea Legii dialogului social, oprirea privatizării companiilor strategice, crearea de locuri de muncă și creșterea valorii salariului minim pentru 2013 la cel puțin 850 de lei.
Reprezentanții Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa” au anunțat că de marți și până joi vor avea loc în toată țara mitinguri de protest.
Astfel, marți, între orele 15.00 și 18.00, sindicaliștii „Cartel Alfa” vor protesta la Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Iași, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava și Vâlcea.
Protestele vor continua miercuri, tot între orele 15.00 și 18.00, la Alba, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Bihor, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomița Sălaj și Sibiu.
Joi, sindicaliștii „Cartel Alfa” vor ieși în stradă în București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Galați, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Prahova, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui și Vrancea.
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” cere modificarea de urgență la Legii dialogului social, deblocarea posturilor din sectorul bugetar și crearea de locuri de muncă.
Totodată, sindicaliștii „Cartel Alfa” vor modificarea și aplicarea Legii salarizării unice pentru bugetari și majorarea salariul minim în 2013 la cel puțin 850 de lei, precum și abrogarea imediată a actelor normative care eșalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câștigate în instanță.
Cartel Alfa mai cere autorităților să oprească privatizările companiilor strategice și să asigure după privatizări păstrarea activității și a locurilor de muncă.