SINDICALIȘTII DE LA METROU amenință că intră în GREVĂ dacă Metrorex trece în subordinea Primăriei București fără fonduri

SINDICALIȘTII DE LA METROU amenință că intră în GREVĂ dacă Metrorex trece în subordinea Primăriei București fără fonduri
Publicat: 18/09/2012, 13:19
Actualizat: 03/02/2019, 03:47

Sindicaliștii de la metrou vor declanșa conflictul de muncă, ce poate merge până la grevă generală, dacă Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei fără asigurarea fondurilor necesare, a declarat, marți, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, citat de Mediafax.

Liderul sindical a spus că Metrorex nu a primit nicio precizare privind condițiile în care ar urma să se facă transferarea de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei și îi acuză pe premierul Victor Ponta și pe primarul Sorin Oprescu de faptul că „acționează în pripă”, având în vedere că nu există nicio hotărâre de guvern și niciun document scris despre cum ar urma să se facă acest transfer.

Sindicaliștii au mai spus că au solicitat de mai multe ori răspunsuri sau întrevederi cu reprezentanții Primăriei Capitalei și cu cei ai Guvernului, dar niciodată nu au primit vreun răspuns.

Ion Rădoi a precizat că atunci când se vorbește despre un transfer, acesta presupune inclusiv transferarea de personal cu respectarea Contractului colectiv de muncă, precum și transfer de capital, însă niciunul dintre cei doi oficiali nu a făcut vreo referire la aceste aspecte.

„Se iau hotărâri în pripă. Spuneau că toate metrourile din marile capitale se află la primărie. Le amintesc însă că la Londra metroul beneficiază de o dublă subvenție, de la municipalitate și de la guvern, iar la Madrid subvenția este chiar triplă, pentru că există și un guvern local. Noi nu ne-am lămurit dacă există fondurile necesare pentru această trecere”, a spus președintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou.

Ion Rădoi a adăugat că pentru prima dată s-a afirmat că la metrou vor fi cinci operatori privați, atrăgând atenția că acest lucru ar însemnat „un mare risc” și că peste tot în lume metroul aparține statului.

Sindicaliștii de la metrou spun că nu înțeleg necesitatea acestui transfer atât timp cât acest sistem funcționează fără probleme de 33 de ani.

Rădoi a mai spus că directorii de la metrou au fost convocați la Guvern pentru a li se comunica transferul către Primărie, însă nu au fost lăsați să vorbească.

„Le mai amintim că 70 la sută din metrou este obiectiv strategic și acesta este motivul pentru care s-a dispus să rămână în ordinea Guvernului. Cred că s-a uitat acest lucru. Noi aflăm doar că acest transfer trebuie făcut foarte repede, odată cu autoritatea metropolitană, care de doi ani există doar pe hârtie, fără a avea vreun ban”, a mai declarat Rădoi.

Liderul sindical a adăugat că nu mai înțelege nici necesitatea unui manager privat, atât timp cât oricum se dorește trecerea la Primărie.

Rădoi a anunțat că sindicaliștii de la metrou au decis să fuzioneze cu cei de la RATB, existând deja un acord în acest sens pentru înființarea Federației Sindicatelor Transporturi.

Președintele USLM a precizat că noua structură va avea aproximativ 50.000 de membri, atragând atenția premierului și primarului general că nu au luat în calcul acest aspect.

Totodată, sindicaliștii i-au invitat pe Oprescu și Ponta să lucreze ei la metrou dacă angajaților nu le mai este garantat locul de muncă.

Premierul Victor Ponta declara, săptămâna trecută, că în cazul Metrorex, discuția avută în Guvern cu primarul general privind preluarea metroului de către municipalitate a depășit „zona de principiu”, precizând că statul va asigura în continuare subvenții și derularea investițiilor deja începute, precum noul tronson către Drumul Taberei.

Autoritatea Metropolitană de Transport va trece în subordinea Primăriei odată cu Metrorex, intenția fiind de a se introduce un bilet unic pentru toate mijloacele de transport.

Regia locală de transport funcționează deja în subordinea Primăriei Capitalei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor