Sindicaliștii de la Metrou PROTESTEAZĂ față de pierderea de 110 milioane EURO. Reacția METROREX
This browser does not support the video element.
„Principala problemă ridicată de fiecare dată de reprezentanții sindicatului este prelungirea contractului dintre Sindomet și Metrorex pentru închirierea spațiilor din stațiile de metrou. Contractul încheiat în 2003 pentru 5 ani și prelungit apoi de încă două ori expiră în această toamnă. Comercianții și sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare cu acordul părților”, menționează Metrorex.
Sindomet Servcom SRL are în administrare toate spațiile comerciale din stațiile de metrou, cu excepția restaurantului McDonald”s din stația Piața Unirii 2. Veniturile și cheltuielile obținute din activitatea contractului s-au repartizat din 2003 până în 2017, în cote de 25% pentru Metrorex și 75% pentru Sindomet, iar începând cu 26 septembrie 2017 procentele de repartizare sunt 36% pentru Metrorex și 64% pentru Sindomet Servcom SRL. „Adunarea Generală a Acționarilor a solicitat Consiliului de Administrație și conducerii executive a Metrorex organizarea unei licitații pentru închirierea spațiilor, conform procedurilor legale la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul – 26 septembrie 2018″, mai arată administratorul Metroului bucureștean.
Metrorex precizează că a notificat Sindomet că acest contract va înceta de drept în septembrie 2018. „În continuare, Metrorex va respecta procedurile legale pentru închirierea spațiilor comerciale existente în stațiile de metrou”, se mai arată în comunicat.
Conducerea Metrorex precizează, în replică la acțiunea de pichetare a Ministerului Transporturilor, că „manifestă constant deschidere față de inițiativele partenerilor de dialog social, iar reprezentanții sindicatelor sunt consultați în conformitate cu legile dialogului social”. Subiectele pentru care reprezenanții USLM au fost chemați la discuții „au fost legate de eficientizarea activității societății, îndeplinarea obiectivelor, reglementarea relațiilor de muncă ori de serviciu dintre cele două părți, promovarea drepturilor și intereselor comune ale membrilor săi, îmbunătățirea serviciilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă”, menționează administrația.
Aproximativ 200 de sindicaliști ai Uniunii Sindicatelor Libere (USL) Metrou au pichetat, marți, Ministerul Transporturilor în semn de protest față de pierderea de 110 milioane de euro provocată Metrorex – potrivit liderilor sindicali – chiar de conducerea societății de transport.
„Compania Astaldi a reușit să obțină, în urma unui proces pe care Metrorex l-a pierdut, suma de 110 milioane de euro. Banii aceștia se duc spre compania aceea, în condițiile în care Metrorex suferă de o lipsă de fonduri pentru asigurarea transportului în siguranță a călătorilor și în condițiile în care avem un deficit de personal de 600 de oameni”, a declarat Ion Rădoi, președintele USL Metrou, la acțiunea de protest.
Potrivit liderului sindical, pentru ca Metrorex să plătească acea sumă de 110 milioane de euro (care inițial era de 45 de milioane de euro), societatea de transport „s-a împrumutat de la CEC Bank, garantând cu trenurile de metrou”.
„Constructorul, Astaldi, trebuia să încheie încă din 2015 lucrările la tronsonul Ghencea – Drumul Taberei, dar probabil nici în 2019 nu va fi gata; și atunci, ne întrebăm ce a făcut conducerea Metrorex de a pierdut procesul și cine va răspunde pentru această pierdere”, a mai spus liderul sindical.
Rădoi a mai menționat că în luna august trebuie semnat un nou contract colectiv de muncă și „este posibil, fără să putem estima cum și când, dar este posibil să avem o grevă generală”.
„De fapt, trenurile s-ar putea opri din motive tehnice, nu din motive sindicale, pentru că instrucțiunile de lucru spun negru pe alb că dacă nu se poate asigura mentenanța necesară transportului în siguranță a pasagerilor activitatea se oprește. În acest stadiu suntem acum, în care din cauza lipsei de fonduri și de personal riscăm oprirea activității, iar conducerea înființează direcții noi și angajează cheltuieli fabuloase – de aceea am ieșit din nou la protest”, a mai spus liderul USL Metrou.
În replică, administrația Metrorex precizează: „În cadrul pichetului s-au lansat informații ce decredibilizează societatea de transport, legate de siguranța circulației trenurilor și a siguranței călătorilor. Metrorex respectă cerințele privind siguranța circulației și securitatea transportului, conform reglementărilor și normelor emise de autoritățile din domeniu.Totodată în cadrul societății este funcțional sistemul de management al calității prevăzut în standardul SR EN ISO 9001:2015″.
Comunicatul Metrorex este semnat de directorul general al societății, Dumitru Șodolescu.
„Compania Astaldi a reușit să obțină, în urma unui proces pe care Metrorex l-a pierdut, suma de 110 milioane de euro. Banii aceștia se duc spre compania aceea, în condițiile în care Metrorex suferă de o lipsă de fonduri pentru asigurarea transportului în siguranță a călătorilor și în condițiile în care avem un deficit de personal de 600 de oameni”, a declarat Ion Rădoi, președintele USL Metrou, la acțiunea de protest.
Potrivit liderului sindical, pentru ca Metrorex să plătească acea sumă de 110 milioane de euro (care inițial era de 45 de milioane de euro), societatea de transport „s-a împrumutat de la CEC Bank, garantând cu trenurile de metrou”.
„Constructorul, Astaldi, trebuia să încheie încă din 2015 lucrările la tronsonul Ghencea – Drumul Taberei, dar probabil nici în 2019 nu va fi gata; și atunci, ne întrebăm ce a făcut conducerea Metrorex de a pierdut procesul și cine va răspunde pentru această pierdere”, a mai spus liderul sindical.
Rădoi a mai menționat că în luna august trebuie semnat un nou contract colectiv de muncă și „este posibil, fără să putem estima cum și când, dar este posibil să avem o grevă generală”.
„De fapt, trenurile s-ar putea opri din motive tehnice, nu din motive sindicale, pentru că instrucțiunile de lucru spun negru pe alb că dacă nu se poate asigura mentenanța necesară transportului în siguranță a pasagerilor activitatea se oprește. În acest stadiu suntem acum, în care din cauza lipsei de fonduri și de personal riscăm oprirea activității, iar conducerea înființează direcții noi și angajează cheltuieli fabuloase – de aceea am ieșit din nou la protest”, a mai spus liderul USL Metrou.
O ședință a Consiliului de Administrație Metrorex are loc, la ora scrierii acestei știri, în sediul Ministerului Trnsporturilor.