Sindicaliștii din educație cer introducerea în școală a cursurilor de prim ajutor

Publicat: 27 11. 2015, 12:34

„România este o țară unde se poate întâmpla oricând o catastrofă, un cutremur puternic, inundații sau orice altă tragedie, iar în asemenea context, primele acțiuni ale noastre, indiferent de vârstă, fac diferența între viață și moarte. Educația, și în acest sens, în sensul de salvare a vieții, este foarte importantă”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu.

Sindicaliștii din educație spun că aceste cursuri ar trebui predate de personal calificat, atenționând că angajații SMURD și cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în cazul în care ar putea prelua și această responsabilitate, sunt puțini și nu pot acoperi toate școlile.

„Este nevoie de cursuri de formare continuă, care ar trebui să înceapă în cel mai scurt timp. Suntem deja într-o mare întârziere, zilnic mor oameni, pe care fiecare din noi, poate, i-ar fi putut ține în viață, până la sosirea personalului specializat. N-ar trebui să mai pierdem o secundă din acest timp extrem de prețios”, a mai spus Hancescu.

În opinia lui, proiectele cu finanțare europeană ar putea fi luate în calcul pentru a pregăti personal care să predea cursurile de prim ajutor.

În același timp, liderul sidical spune că există și discipline de studiu care ar putea aborda aceste teme, cum ar fi biologia.

„Copiii, în urma unor cursuri pe care le pot face la școală, ar deveni profesori pentru părinții lor, în sensul de a-i învăța cum să acționeze în situații critice”, a mai spus președintele FSLI.