Sindicatele din PENITENCIARE, în GREVĂ JAPONEZĂ începând cu 10 august și MITING pe 3 octombrie
This browser does not support the video element.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că protestele angajaților din penitenciare continuă conform calendarului anunțat, la 10 august membrii de sindicat urmând a intra în grevă japoneză.
Majoritatea celor 31 de sindicate afiliate a notificat conducerile penitenciarelor în legătură cu refuzul de a efectua ore suplimentare și a depus sesizări împotriva ordinelor și dispozițiilor ilegale în materia plății orelor suplimentare și a imputernicirilor, acțiunea urmând a fi finalizată pe 10 august 2018.
„Rezultatul precedentelor discuții cu ministrul Tudorel Toader și reprezentanții acestuia este doar o listă lungă de promisiuni nerespectate, ceea ce a și determinat declanșarea acțiunilor de protest, care vor continuă până la rezolvarea problemelor sesizate și demiterea actualului ministru al Justiției„, se arată într-un comunicat de presă al Federației, remis luni MEDIAFAX.
Sindicaliștii cer condiții de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea statutului polițistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor și plata integrală a orelor suplimentare curente.
Potrivit calendarului acțiunilor de protest, pe 19 august 2018 – angajații din penitenciare organizează grevă prin „exces de zel la accesul în penitenciare și în derularea altor activități care, deși nu afectează drepturile deținuților, pot duce la blocarea penitenciarelor”, între 27 august și 27 septembrie 2018 e programată pichetarea penitenciarelor de către 50 – 100 de angajați în uniformă, între 01 – 10 septembrie 2018, sindicaliștii vor depune acțiuni în instanță și plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre, urmând ca pe 03 octombrie 2018 să organizeze miting în uniformă la Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor cu marș de protest între cele două instituții.
Începând cu octombrie 2018, angajații din penitenciare vor refuza să intre în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a misiunilor.