Sindicatul Europol: MAI a promis veste antiglonț de acum doi ani. Nici până acum nu există – VIDEO
This browser does not support the video element.
„Degeaba purtăm arme la noi, degeaba suntem dotați că oricum vom fi omorâți. Asta nu este un răspuns, o conferință de presă pe care trebuie să o facă un șef al Poliției, ar trebui să facă un pas înapoi în acest moment. Încă de acum doi ani, Ministerul de Interne a promis că ne va dota cu veste antiglonț. Nici până în momentul de față nu există. Știu că la nivelul ministerului s-au achiziționat undeva la 300. Este insuficient în raport cu numărul a 40.000 de polițiști. Din informațiile noastre, știm că polițiștii nu au fost informați în sensul în care nu se știa că acel interlop este periculos, este înarmat. Și de asemenea și dotarea, că deținea un pistol vechi de 35 de ani, ținut într-un toc antic și de demult, care crea imposibilitatea de a-l folosi în timp util, când îl putea ține la piept unde era mult mai ușor de folosit”, a declarat Marius Iconaru, secretarul general al Sindicatului Europol.
Sindicaliștii susțin că polițistul din Timiș nu avea toate dotările în momentul în care a fost trimis pentru a-l prinde pe bărbatul urmărit internațional pentru tâlhărie.
„Le cerem (șefilor MAI și IGPR -n.r.) ca astfel de evenimente să nu se mai repete pentru că acum doi ani, știți bine, pe peronul gării din Burdujeni, a fost acel coleg (Sorin Vezeteu, polițistul din Suceava care a fost ucis cu zeci de lovituri de cuțit pe peronul gării Burdujeni -n.r.) și doamna ministru a spus că nu se va repeta și trăim în acest moment același sentiment, aceeași indignare, aceeași frustrare. Noi nu ne mai dorim colegi căzuți la datorie”, a completat Iconaru.
Chestionat dacă a fost o problemă de planificare, secretarul general al Sindicatului Europol a replicat: „Bineînțeles că aceste informații au fost furnizate în mod defectuos pentru că acei colegi nu cunoașteau cazierul interlopului. Acesta era urmărit internațional pentru tâlhărie și acte de violență. Și lipsa personalului este un factor care a condus la ceea ce s-a întâmplat la momentul de față pentru că dacă existau mai mulți colegi, dacă există o mai bună comunicare din partea instituției, din partea șefilor ierarhici, cu siguranță nu am fi asistat la asemenea evenimente”.
Și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a condamnat ferm lipsa de implicare a conducerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la probleme grave din sistemul de ordine publică.
Polițiștii spun că, în acest caz, cazierul individului căutat în județul Timiș impunea ca polițiștii să fie dotați corespunzător, nu cu echipamente de la nivelul anilor 1970.
„SNPPC consideră că unele dintre circumstanțele principale, care favorizează producerea acestor drame, le reprezintă subfinanțarea sistemului de ordine publică, deficitul de personal (care a fost și de 25%), dar și dotarea logistică precară a polițiștilor din cadrul altor structuri decât cele de intervenție și acțiuni speciale, care participă la misiuni operative fără a avea mijloace de protecție individuală și armanent adecvate caracterului și gradului de periculozitate al acțiunii în care sunt implicați. În cazul de față, cazierul juridiciar al individului urmărit, faptele pentru care era dat în urmărire internațională și previzibilitatea comportamentului său ar fi necesitat o dotare logistică pe măsură, și nu una la nivelul anilor 70″, transmite Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) , într-un comunicat de presă postat pe site.
Sindicaliștii susțin că au tras nenumărate semnale de alarmă, la nivelul conducerii MAI, cu privire la necesitatea modernizării logistice a structurilor implicate în misiuni operative, însă, „în ultimii ani, factorii decidenți, în frunte cu ministrul în funcție, ne-au oferit doar compasiune și promisiuni, cu ocazia declarațiilor de presă referitoare la decesul sau ultragierea colegilor”.
„Condamnăm ferm lipsa de implicare și nepăsarea menifestate la adresa unor probleme majore, cvasicunoscute, ale sistemului de ordine publică gestionat de MAI, atitudini care persistă, în pofida deceselor din ultimii ani și a unor ultraje grave la adresa polițiștilor români”, potrivit sursei citate.
Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, care lucra la Postul de Poliție Recaș, a fost împușcat mortal duminică, în misiune, de un fugar, respectiv Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, din orașul Lugoj, care era dat în urmărire internațională pentru tâlhărie.
Până la ora transmiterii știrii, bărbatul nu a fost prins.
Conform oamenilor legii, polițiștii din cadrul IPJ Timiș se aflau în căutarea bărbatului dat în urmărire internațională. Aceștia l-au depistat pe suspect într-o casă din localitatea Izvin. Polițiștii, unii îmbrăcați în civil, au înconjurat imobilul, iar suspectul a sărit pe un geam, moment în care a dat față în față cu polițistul pe care l-a împușcat. Acesta ar fi fost atins de două gloanțe în zona pieptului și a gâtului, iar echipajul medical sosit la fața locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Ulterior, ceilalți colegi ai polițistului au pornit în căutarea suspectului, iar bărbatul a intrat într-o curte din localitate, de unde a încercat să fure o mașină. Nu a reușit, pentru că un polițist l-a ajuns din urmă și a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, reușind să-l rănească în zona umărului. Bărbatul a reușit însă să fugă.