Singurul centru non-stop pentru victimele violenței domestice se închide de la 1 mai
Casa INVICTA a fost înființată în august 2017 în cadrul unui parteneriat public privat tripartit, iar prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) s-a asigurat finanțarea, potrivit unei postări a Asociației ANAIS de pe pagina de Facebook.
De la înființare și până în prezent Primăria Municipiului București (PMB) a acordat o finanțare pentru funcționarea acestuia pentru o perioadă de 12 luni, se arată în postare.
Deși Asociația ANAIS a cerut continuarea proiectului, argumentând necesitatea centrului INVICTA, Primăria Capitalei a refuzat, pe motiv că nu sunt fonduri.
„În ceea ce privește solicitarea Anais de a continua proiectul pe care l-a avut pâna acum cu DGASMB, eu nu am nimic împotrivă, doar că așa cum am comunicat noi, nu avem buget în acest moment. Suntem la un buget de subzistență, pur și simplu. Suntem în pericol, de multe ori, și cu plata salariilor către instituțiile din subordinea Consiliului și a Primăriei, prin urmare orice proiecte de colaborare stagnează în această perioadă”, a spus primarul general Gabriela Firea, într-o conferință de presă susținută la PMB, la începutul lunii martie.
Casa INVICTA era singurul centru non-stop de găzduire pentru victimele violenței domestice.