Prima pagină » Știri » Singurul ștrand public din Galați, folosit de gospodine pentru a coace vinete

Singurul ștrand public din Galați, folosit de gospodine pentru a coace vinete

Singurul ștrand public din orașul Galați este folosit de gospodine pentru a coace vinete. Acesta se află pe malul Dunării și este dotat cu un loc de picnic cu 10 grătare. Dacă vrei să afli de ce a ajuns complexul în stadiul acesta, citește articolul următor.

Complexul de pe malul fluviului se numește „Plaja Dunărea” și este administrat de o asociație aflată în subordinea Primăriei Galați.

Deoarece plaja și bazinele sunt închise de câțiva ani, gălățenii au găsit o utilitate neașteptată zonei de agrement: în fiecare vară și toamnă coc legume pe grătarele din complex pentru a face zacuscă și alte conserve. Oamenii nu sunt deranjați de câinii fără stăpân care se odihnesc în zonă și spun că nu vor să-și afume casa, că este mai simplu să facă pregătiri în aer liber și că se pot bronza în timp ce gătesc.

 
„La plaja Dunărea este foarte bine că s-au amenjat aceste grătare. Facem vinete, facem și ardei copți pentru toamnă, la iarnă să le avem acolo, de mâncare, în cămară. Facem și plajă, îmbinăm utilul cu plăcutul”, a spus Tatiana Soloviev, una dintre gospodinele de pe plaja gălățeană.

La plaja din Galați, femeile nu vin cu umbrele și loțiuni de protecție solară, ci cu lemne de foc, lădițe, vase pentru legume și saci menajeri pentru colectarea gunoiului.

Ștrand Galați coacere vinete

„Am copt vinetele și le curățăm acum. Astăzi am copt vreo 50 de kilograme de vinete (…) La plaja Dunărea este foarte bine. Acasă făceam fum, mizerie, aici noi strângem, facem curat, avem tot ce ne trebuie, avem și saci de gunoi”, a spus o gospodină în timp ce își pregătea conservele pentru iarnă.

Administratorii plajei sunt bucuroși că au clienți și îi lasă să folosească gratuit grătarele. De asemenea, autoritățile anunță că vor să dubleze numărul de grătare de la Plaja Dunărea.

„Intrarea este gratuită. Oamenii pot intra în complex, am făcut curățenie, am dezinfectat, am curățat toaletele, am reparat dușurile, există săpun la baie. Este curățenie în interior, am montat containere de gunoi, există femeie de serviciu și o persoană care golește zilnic tomberoanele și curăța grătarele. Lumea este mulțumită, vin foarte mulți gălățeni, grătarele ard în permanență, pleacă unii, vin alții. Avem 10 grătare și intenționăm să mai montăm încă 10 grătare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Fundației Sportul Gălățean, Florin Mirea.

Plaja Dunărea a fost închisă în 2014 de inspectorii sanitari din cauza mizeriei din interiorul complexului. În 2016, complexul a fost deschis în luna august doar pentru gălățenii care au dorit să facă plajă deoarece bazinele de înot nu au fost umplute cu apă.

O nouă încercare de a deschide zona de agrement a fost făcută în 2017, când complexul a fost preluat de un investitor privat. Deoarece acesta nu și-a respectat angajamentele, contractul a fost reziliat, iar plaja a revenit în administrarea Primăriei Galați. În prezent, municipalitatea încearcă să igienizeze zona, astfel încât complexul să fie deschis la jumătatea lunii august. Din cauza timpului scurt, cele două mari bazine de înot nu vor fi deschise nici anul acesta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?