Sinodul Mitropolitan Cluj: Hotărârea CC privind religia în școli, o mare nedreptate făcută educației
„Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului își exprimă îngrijorarea față de campaniile tot mai agresive la care sunt supuși copiii și tinerii care învață în școlile din țara noastră, prin faptul că, în numele unei așa zise libertăți de gândire și de conștiință și a unei promovări a toleranței și a drepturilor ființei umane, reprezentanți ai societății civile cer tot mai insistent eliminarea obligativității predării religiei în școlile publice. Recenta hotărâre a CC, de a solicita acordul scris al părinților ca elevii să participe la orele de religie, reprezintă un regres față de actuala Lege a învățământului. Acest act este o mare nedreptate făcută tocmai copiilor și tinerilor care sunt beneficiarii orei de religie, prin faptul că aruncă în derizoriu și relativ preocuparea față de educația lor morală”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de reprezentanții Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aceștia susțin că, privită simbolic, „o asemenea decizie împietează libertatea câștigată prin jertfa tinerilor din revoluția din decembrie 1989 și al cărei semn vizibil în spațiul public este ora de religie”.
„Se știe că școlile noastre sunt agresate tot mai mult de tentația tutunului, a alcoolului, a drogurilor, a sexualității premature, a vulgarității de limbaj și a devierilor de comportament și că singurele autorități capabile să le stăvilească sunt familia, școala și Biserica. În acest context, religiei îi revine rolul principal de a-i învăța pe copii și pe tineri binele, să fie toleranți și să aibă discernământ, oferindu-le repere fără de care aceștia riscă să se sufoce în fața acestor asalturi ale răului”, se mai arată în documentul citat.
De asemenea, Sinodul Mitropolitan se declară surprins „nu atât de solicitările acestor neprieteni ai orei de religie, cât mai ales de ușurința cu care o instituție fundamentală a statului, precum Curtea Constituțională a României, s-a grăbit să declare articolele care prevăd că religia este disciplină școlară obligatorie, parte a trunchiului comun, ca fiind neconstituționale și discriminatorii”.
„Aceeași lege aflată în vigoare stipulează foarte clar că elevul, cu acordul părinților, e liber să-și aleagă pentru studiu religia și confesiunea și, mai mult, e liber să nu frecventeze ora de religie. Unde e constrângerea? Unde sunt reclamațiile elevilor sau ale părinților? Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sătmarului face un apel către toate instituțiile abilitate ale statului, către părinți, către elevi și către toți factorii activi implicați în educația copiilor și tinerilor, să apere statutul orei de religie ca disciplină obligatorie de studiu, care nu este o achiziție a istoriei sau un bun al Bisericii, ci un dat constitutiv al condiției umane și temeiul oricărei morale adevărate”, adaugă reprezentanții Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Curtea Constituțională a decis, miercuri, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.
„Religia face parte din planul cadru. Până acum, elevul major, părintele sau tutorele trebuiau să facă o cerere pentru a nu participa la cursurile acestei discipline. În urma deciziei de astăzi (miercuri – n.r.), s-a stabilit că trebuie să spui când vrei să participi la cursurile de Religie, nu să spui când nu vrei. Astfel, s-a decis că aceste cereri vor fi completate doar de cei care vor să facă religia”, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Curții Consituționale.
În prezent, religia este disciplină opțională, elevii având posibilitatea de a alege studierea acesteia sau a alteia.
Predarea religiei în școli a stârnit de mai multe ori controverse și dispute în spațiul public.