SINUCIDERE LA INTERCONTINENTAL. Un tânăr s-a aruncat de etajul 9 al hotelului
Un tânăr de 27 de ani din Constanța a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce s-a aruncat de la etajul 9 al hotelului bucureștean Intercontinental, motivul sinuciderii fiind, cel mai probabil, o dezamăgire în dragoste, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Tânărul, care lucra în Capitală, a telefonat unui prieten cu puțin timp înainte de a se arunca de pe balconul camerei de hotel unde se cazase, mărturisind ce are de gând să facă și motivul – o dezamăgire în dragoste, au mai spus sursele citate.
Imediat după terminarea convorbirii, prietenul sinucigașului a sunat la recepția hotelului, însă a fost prea târziu pentru a se putea interveni.
Echipajul SMURD sosit de urgență la fața locului a constatat decesul tânărului, iar cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului București.
Pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului și modul în care s-a produs acesta, anchetatorii așteaptă rezultatele expertizei medico-legale.
Ipoteza de lucru în acest moment este sinuciderea din dragoste.
În acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală.