Sistemul online la ajutor de minimis nu va mai funcționa pe principiul „primul venit, primul servit”
Noul sistem online pentru accesarea ajutorului financiar de minimis de către întreprinderi mici și mijlocii nu va mai funcționa pe principiul „primul venit, primul servit”, punctajul va fi acordat automat de sistem, iar microintreprinderile din industria prelucrătoare rurală vor fi punctate maxim.
Noul sistem de acordare a ajutorului a fost aprobat, miercuri, de Guvern, plățile urmând să fie efectuate în 2014, a anunțat ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini.
Grapini a arătat că deschiderea aplicației online va fi anunțată cu 5 zile înainte, iar înregistrările online, fără a mai conta ora și minutul acestora, se vor desfășura timp de 10 zile.
Înregistrările se vor face online pe formulare tip, iar software-ul va acorda automat punctajul, fără a se mai întruni o comisie specială în acest scop.
Punctajul maxim va fi acordat pentru IMM-urile care operează în industria prelucrătoare, iar apoi pentru cele din învățământ-cercetare. În funcție de mediul în care funcționează, vor fi punctate în plus cele din mediul rural, iar în funcție de tipul de IMM, punctele vor fi acordate descrescător microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii.
Guvernul a decis și eliminarea obligativității prezentării de IMM-uri a unui studiu tehnico-economic și a menținut doar cerința unui plan de investiții.
Schema de minimis va putea fi accesată și de firmele aflate în suspendare temporară, cu condiția să fie în funcțiune de cel puțin un an, iar codul CAEN pentru care solicită ajutor de minimis să fi fost înregistrat cu cel puțin 3 luni înainte.
Banii vor fi alocați în ordinea descrescătzoare a punctajelor, iar punctajul minim pentru finanțare este de 60 de puncte dintr-un total de 100 puncte.
În cazul unor punctaje egale, criteriile de departajare vor fi angajarea tinerilor până în 25 ani.
După înregistrarea online, firmele vor avea 60 zile pentru depunerea la oficiile pentru IMM din teritoriu documentele în vederea verificării administrative.
Grapini a dat asigurări că sistemul online va face față numărului de solicitanți, ținând cont și că nu va mai conta data înregistrării, și a precizat că, dacă va fi nevoie, fondurile vor fi suplimentate pentru acordarea ajutorului tuturor firmelor care întrunesc punctajul minim.
La 28 august, mai mulți întreprinzători care au încercat să acceseze pagina de internet a Ministerului Finanțelor au reclamat că secțiunea dedicată schemei de minimis în valoare maximă de 500 milioane lei s-a blocat după deschidere, iar la scurt timp procesul de selecție a fost declarat închis, aceștia nemaiputând aplica pentru ajutorul financiar.
Ulterior, ministerul a transmis un comunicat în care arăta că pagina de internet dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesată de 20.225 de persoane, iar restul celor interesați nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT „era deja atinsă”.
În final, Ministerul Finanțelor a decis ca sesiunea de înregistrare online pentru schema de minimis să fie anulată și reluată ulterior pentru a fi eliminată astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri.
Guvernul a majorat, recent, bugetul pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investiții, de la 400 milioane lei la 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015.