Prima pagină » Știri » Site-ul pe care românii din Diaspora se pot preînregistra pentru a vota la prezidențiale

Site-ul pe care românii din Diaspora se pot preînregistra pentru a vota la prezidențiale

Site-ul pe care românii din Diaspora se pot preînregistra pentru a vota la prezidențiale
Președintele AEP Constantin Buică a anunțat că Autoritatea Electorală Permanentă a pregătit o paltforma on-line unde românii din Diaspora se pot preînregistra și opta pentru votul la secție sau prin corespondență, la alegerile prezidențiale din toamnă.

„Cel mai important lucru pe care vreau să îl detaliem este că astăzi (marți – n.r.) vom lansa public site-ul votstrainatate.ro care va cuprinde posiblitățile de preînregistrare ale cetățenilor care se află în străinătate, în data de 10 noiembrie, respectiv 24 noiembrie. Pe această platformă care va putea fi deschisă începând de astăzi veți găsi cele două variante pentru cetățenii români care se află în străinătate, în primul rând preînregistrarea pentru secția de votare sau pentru vot prin corespondență. Toate informațiile pe care le vom primi și le vom introduce în lista electorală permanentă, fie pentru secția de votare, fie pentru votul prin corepondență, nu se vor afla în evidențele de la administrațiile publice locale, în Registrul electoral. Se vor radia din lista electorală permanentă din țară și vor fi introduși în lista electorală permanentă din străinătate pentru secția de votare sau pentru votul prin corespondență, astfel încât să nu mai existe această temere care există în spațiul public că autoritățile publice locale vor știi unde este cetățeanul și să poată trimite tot felul de documente sau corespondențe la cetățean sau la autoritatea publică acolo unde își are reședința în străinătate”, a afirmat Constantin-Florin Mitulețu-Buică, într-o conferință de presă, marți, la sediul AEP.

Șeful Autorității Electorale Permanente a adăugat că platforma va fi operațională după ce președintele Klaus Iohannis promulgă legea privind modificarea unor acte normative în materie electorală.

„Pentru secția de votare din străinătate orice cetățean care se află în străinătate face o cerere pe platforma AEP, menționând țara și localitatea unde dorește să voteze. Acesta va fi înscris în lista electorală permanentă. Pentru votul prin corespondență, cetățeanul are posibilitatea să ceară vot prin corespondență. Va primi toate documentele, fiind înscris în lista electorală permanentă. Aceste două informații, fie că e la secția de votare, fie că e la votul prin corespondență, nu vor fi înregistrate în Registrul electoral la cunoștința autorităților publice locale din țară. Această platformă va fi operațională din momentul promulgării de către președintele României a legii privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală”, a explicat Buică.

Președintele AEP a amintit despre hotărârea adoptată de Guvern prin care a fost fixată data 10 noiembrie pentru primul tur de scrutin și 24 noiembrie al doilea tur, al alegerilor prezidențiale. Acesta a precizat că termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 22 septembrie, iar până pe 17 octombrie Poșta Română trebuie să expedieze plicurile cu documentația pentru votul prin corespondență.

„Această hotâre de Guvern era urgență deoarece pe baza acestei date se pot demara procedurile de strângere de semnături pentru susținerea candidaturilor din acest an. Ea intră în vigoare pe data de 28 august și ulterior, la 1 septembrie, va trebui să mai emitem o serie de cel puțin trei hotărâri de Guvern pentru organizarea procesului electoral din 10 noiembrie, respectiv turul al doilea putând fi desfășurat pe 24 noiembrie. Din acest moment curg termele invers de la data de 10 noiembrie către data limită de depunere a candidaturilor, data limită de rămânere definitivă a candidaturilor, respectiv începerea campaniei electorale cu 30 de zile înainte. Termenul limită pentru pentru depunerea candidaturilor este 22 septembrie, așa cum arată acum inițiativa legislativă trecută de Parlament și se află la promulgarea președintelui României. Până cel târziu 17 octombrie, compania națională, Poșta Română va trebui să expedieze plicurile conținând documentația pentru votul prin corespondență”, a conchid șeful AEP.

Executivul adoptat, marți, o Hotărâre de Guvern pentru organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale pe 10 noiembrie, ulterior urmând să fie adoptat pachetul de norme votat recent de Parlament pentru prelungirea votului în Diaspora.

Miercurea trecută, Camera Deputaților a adoptat, decizional, proiectul de lege prin care votul în Diaspora pentru alegerile prezidențiale este extins la trei zile. Legea mai prevede ca votul în România și în Diaspora să fie extins până la ora 24.00, în cazul în care există cetățeni în secția de votare.

Românii din afara țării vor putea vota la alegerile prezidențiale pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.

„Art. 44. – (1) În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12.00 și se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 07.00 și se încheie la ora locală 21.00″, arată documentul.

Legislația a fost completată, astfel încât alegătorii, atât din România cât și din afara țării, care vor fi prezenți la coadă la închiderea secției de vot, respectiv ora 21:00, să poată vota până la ora 23.59.

O altă modificare vizează introducerea votului prin corespondență și pentru alegerile prezidențiale. De asemenea, a fost simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare.

Foto: Captură

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum