Situația pandemiei nu este atât de dramatică în rândul copiilor! Dan Tudorache, despre proiectul „Grădinița de Vară” al Sectorului 1: ,,În cele două luni de program, nu s-a înregistrat niciun caz de COVID-19”
Pentru continuarea programului „Grădinița de Vară” al Sectorului 1, preșcolarii au mers toată vara la grădiniță, în urma numărului mare de solicitări venit din partea părinților.
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a comunicat, marți dimineață, modul în care s-au finalizat cele două luni tensionate, din cauza pandemiei de COVID-19, unde peste 800 de copii ai Sectorului 1 au frecventat 12 instituții de învățământ preșcolar de stat.
Primarul Dan Tudorache a menținut grădinițele deschise și pe perioada verii, chiar dacă numărul îmbolnăvirilor provocate de SARS-CoV-2 a fost în continuă creștere, dând curs solicitărilor venite din partea părinților care nu au avut cu cine să-și lase copiii acasă, potrivit evz.ro.
Exemplul cel mai concludent că situația pandemiei nu este atât de dramatică în rândul copiilor vine din Sectorul 1
În cele 12 sedii unde s-a derulat programul „Grădinița de Vară”, 825 de preșcolari au frecventat cursurile, timp de două luni. Conform ordonanței în curs, copiii cu vârsta sub 5 ani nu sunt obligați să poarte mască de protecție.
„Totul a fost bine! Bilanțul programului «Grădinița de Vacanță», care s-a încheiat astăzi, este unul perfect și ne dă un semnal pozitiv în ceea ce privește începerea noului an școlar. În cele două luni de program, nu s-a înregistrat niciun caz de covid-19! Nici în rândul micuților, nici în cel al personalului. 825 de copii au fost înscriși la «Grădinița de Vacanță», în cele 12 sedii ale unităților participante: grădinițele nr. 46, 116, 206, 222, 251 și Grădinița Steaua. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de cei mici pentru dăruirea și responsabilitatea de care au dat dovadă’’, a comunicat, marți dimineață, primarul Dan Tudorache pe pagina sa de Facebook.
Pe 14 septembrie începe noul an școlar, iar părinții sunt tot mai îngrijorați de creșterea numărului de cazuri de COVID-19 și se tem, totodată, de îmbolnăvirea copiilor lor.
Clasele din școli pot deveni rapid focare de infecție, deși măsurile de igienă sunt stricte, iar distanțarea socială se respectă, susțin medicii.