Situația producătorului general al TVR, trimis în judecată în dosarul lui Nicușor Constantinescu, este neclară: Cazul e analizat de juriști și de o casă de avocatură
Stelian Tănase, președintele-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv), a precizat că a discutat luni cu producătorul general al TVR, Cristian Zgabercea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Direcția Națională Anticorupție (DNA), procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Cristian Zgabercea într-un dosar care îl vizează și pe Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța. Zgabercea a fost trimis în judecată pentru fapte pe care le-ar fi comis pe vremea când era consilier al președintelui CJ Constanța, acesta fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală.
Stelian Tănase spune, însă, că nu s-a ajuns la o concluzie în privința unei eventuale demisii sau suspendări din funcție a lui Zgabercea.
„Am discutat cu dumnealui, așa cum am promis, am dat situația lui la juriștii noștri și așteptăm un răspuns. Deja am două opinii diferite (…) și am apelat și la o firmă de avocați să ne dea o părere independentă. Asta am făcut azi-dimineață”, a declarat Stelian Tănase, luni, pentru agenția MEDIAFAX.
Stelian Tănase a precizat că Cristian Zgabercea nu are o viziune proprie în această situație și nu a fost ostil în discuție.
„Am evocat toate variantele posibile, a fost o discuție deschisă (…) Am avut o discuție cu situația asta care este, în legătură cu imaginea TVR, cu ce ne spune legea, cu situația lui de la Constanța. Mi-a evocat-o, mi-a explicat dosarul, ce probleme sunt. A fost o discuție lungă și, zic eu, utilă. Acum să vedem juriștii pe ce punct de vedere se plasează până la urmă, pentru că am primit două puncte de vedere destul de diferite”, a spus Stelian Tănase.
Întrebat la ce se referă cele două puncte de vedere, Stelian Tănase a răspuns: „Nu pot să spun deocamdată. Aștept să ne stabilim pe un punct de vedere”.
Totodată, contactat luni de agenția MEDIAFAX, Cristian Zgabercea a spus, la rândul său, că așteaptă punctul de vedere al juriștilor din Televiziunea Română.
Pe de altă parte, pe 16 aprilie, Stelian Tănase preciza, într-o declarație acordată MEDIAFAX, că „legea este destul de limpede în acest stadiu al cercetării”. „Nu avem, potrivit Codului muncii, a lua măsuri specifice, măsurile noastre ca și companie ar interveni în momentul în care ar fi reținut sau arestat. Legea nu ne obligă la nimic în legătură cu această situație”, spunea la momentul respectiv Stelian Tănase.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție din Constanța, în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Carmen Florentina Oproiu și Fundația Fantasio au constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.
În perioada respectivă, Nicușor Constantinescu, ajutat de Cristian Zgabercea și Florentina Oproiu, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța și a plătit, în mod nelegal, finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații în sumă de 5.094.836 de lei, potrivit unui comunicat transmis pe 16 aprilie de DNA.