Prima pagină » Știri » Situație critică în familia Smicală / „Copiii au fost ridicați de Poliție. Pe mine mă vor închide”

Situație critică în familia Smicală / „Copiii au fost ridicați de Poliție. Pe mine mă vor închide”

Situație critică în familia Smicală / „Copiii au fost ridicați de Poliție. Pe mine mă vor închide
Episcopia Europei de Nord, prin părintele episcop Macarie Drăgoi, face apel la autoritățile statului român să apere drepturile medicului român din Finlanda, Camelia-Mihaela Smicală, cât și pe cele ale copiilor săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra, în condițiile în care minorii au fost arestați joi, 16 noiembrie 2020, de către Poliția finlandeză.

Conform unui comunicat de presă remis la Gândul.info de către Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, situația familiei Smicală se înrăutățește din ce în ce mai mult. După ce au refuzat să mai stea în cadrul instituțiilor sociale ale primăriei Tampere din Finlanda, copiii Mihaelei, Johan-Mihail și Maria-Alexandra, au fost ridicați de autorități și internați într-un spital de psihiatrie.

Potrivit sursei citate, mama lor, Camelia-Mihaela Smicală, a reacționat deja pe o rețea de socializare: „Copiii au fost găsiți, ridicati de către cinci mașini de poliție, duși la psihiatrie, iar pe mine mă vor închide”.

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord susține că s-a implicat și se implică în continuare în ajutorarea familiei, spiritual, moral și material, „însă complexitatea și gravitatea situației depășește cu mult competențele și posibilitățile noastre”.

„Mulțumim, pe această cale, tuturor factorilor responsabili ai statului român, ambasadori, oficiali, însă și oamenilor de bine, jurnaliști și simple persoane particulare, care s-au implicat în acest caz, ajutând familia Smicală. Totodată, rugăm din inimă îndurerată reprezentanții statului român să caute cu toată atenția, cu toată voința și priceperea să apere drepturile cetățenilor statului nostru, Camelia-Mihaela Smicală, Johan-Mihail și Maria-Alexandra. Este esențial să fie deblocată această situație, prin dialog, prin demersuri diplomatice, binevoitoare, dar ferme, în cadrul legilor naționale și internaționale. Avem convingerea că se poate face mai mult în acest caz și că implicarea autorităților este necesară pentru a împiedica o tragedie și mai mare”, se mai menționează în documentul de presă.

Marți, 15 ianuarie 2020, eurodeputata Maria Grapini i-a scris noului premier al Finlandei, Sanna Marin, solicitând o întrevedere în cazul Smicală. Demersul survine în urma celui din 11 ianuarie 2020, atunci când Grapini i-a scris și comisarului european pe Justiție. În opinia lui Grapini, cazul Smicală pune Finlanda pe o hartă neagră a sistemului de protecție a copilului.

„Camelia Smicală, medicul român stabilit în Finlanda, încearcă să își recupereze copiii, care sunt ținuți separat în centre de plasament, rerespectându-se astfel principiul interesului superior al minorilor, statele fiind obligate să ia măsuri pozitive pentru respectarea drepturilor acestora. Mihai, unul dintre cei doi copii instituționalizați, și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a participa în instanță, însă autoritățile finlandeze nu i-au oferit acest drept care este prevăzut în legislația finlandeză. De asemenea, copiii și-au exprimat de mai multe ori dorința de a se întoarce la bunici in România, însă au fost refuzați. Situația în prezent este una critică, cei doi copii, Mihai și Maria, au fugit din centrul de plasament, dorind să fie alături de mama lor, dar și din cauza tratamentului restrictiv și traumatizant la care sunt supuși. În acest moment nu se știe concret unde se află cei doi minori. Mama și cei doi copii, care au și cetățenie română, doresc să se întoarcă în România”, scrie Maria Grapini pe pagina sa de Facebook.

Camelia Smicală locuiește în Finlanda, unde este medic. A fost căsătorită cu un cetățean finlandez însă, în 2015, în urma divorțului, a rămas fără cei doi copii, deși minorii doresc să fie cu mama lor și instanța i-a încredințat mamei. S-a ajuns la această situație, după ce, atunci, fostul soț a denigrat-o pe Camelia Smicală, mama copiilor, doar din răzbunare. Autoritățile finlandeze au decis să instituționalizeze cei doi copii, Maria și Mihai, în mod abuziv și fără un motiv întemeiat.

Sursă FOTO: Camelia Smicală / Facebook

 

Autor

Citește și