Prima pagină » Știri » Situație critică la Institutul de Fizica Pământului. „Rețeaua poate ajunge în situația de a nu mai funcționa, nu mai putem localiza cutremurele”

Situație critică la Institutul de Fizica Pământului. „Rețeaua poate ajunge în situația de a nu mai funcționa, nu mai putem localiza cutremurele”

Situație critică la Institutul de Fizica Pământului. „Rețeaua poate ajunge în situația de a nu mai funcționa, nu mai putem localiza cutremurele
Activitatea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului este afectată de lipsa fondurilor necesare susținerii funcționării rețelelor de observatoare seismologice, iar angajații nu au mai primit fonduri din luna decembrie a anului trecut, declară surse din cadrul INFP.

„De la începutul anului și până astăzi nu ne-au dat niciun ban pentru rețeaua de interes național numită rețeaua de observatoare seismologice. Este o sumă aferentă lunii ianuarie, februarie, martie, aprilie și o parte din decembrie, pe care nu vor să ne-o deconteze. Directorul și cu directorul general, cu contabila, au fost la ministru, s-a dat dispoziție să se plătească, nu s-a plătit nimic. Rețeaua acoperă toată țara, avem la Vrâncioaia, la Ploștina, la Muntele Roșu, la Carcaliu, la Târgușor, în Oltenia, în depresiunea Hațeg, la Deva, în Munții Apuseni, în nord în Maramureș, Crișana”, au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, surse din cadrul INFP.

Lipsa unui buget privind cheltuielile de funcționare ar putea pune institutul în imposibilitatea de a mai colecta date și de a stabili zonele de producere a unor seisme sau intensitatea acestora, arată sursa menționată.

Totodată, România ar putea fi exclusă de la masa marilor institute din lume cu care în acest moment INFP face schimb de informații și interpretări de date.

„Ce înseamnă subfinanțare? În momentul în care se strică ceva nu mai avem bani să reparăm. Dacă se strică rețeaua, nu mai furnizăm date concrete. Și o baterie dacă trebuie să schimbi, schimbi, una, două, trei din banii tăi, dar nu poți face lucrul ăsta la infinit. Dacă nu avem bani, rețeaua poate ajunge în situația de a nu mai funcționa, nu mai putem localiza cutremurele, nu mai putem face studiu de sursă seismică, nu mai putem raporta pe plan internațional pentru că suntem membri în diverse societăți și asociații de seismologie unde se contorizează cutremurele la nivel global, Europa, Mediterana și mările învecinate. Ne excludem din toate”, potrivit sursei citate.

Totodată, lipsa unor bugete afectează nu numai funcționarea sistemelor seismice ale Institutuluiui Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, dar și angajații instituției.

„Suntem 110 oameni toți, cu toate observatoarele noastre din țară, cu oameni de serviciu, cu șoferi, cu tot. Ei nu sunt în stare să finanțeze 110 oameni care sunt membrii Tratatului pentru Combaterea Experiențelor și Exploziilor Nucleare. Avem contracte cu AFTAC-ul (Air Force Technical Application Center -n.r.) pentru monitorizarea activității seismice naturale și artificiale. Este adevărat că ei finanțează 99,9 la sută, dar și noi trebuie să finanțăm ceva. Avem rețea de monitorizare a frecvențelor foarte joase, avem rețea de stații GPS, suntem membri în diverse asociații în care oferim date, primim date. S-a ajuns că începem să nu mai ne luăm bonurile de masă, se renunță la ele pentru a acoperi salariile. Ce facem mai departe, nu știu, care va fi pasul doi „, au mai spus sursele INFP pentru MEDIAFAX.

Conform Hotărârii de Guvern nr.1947 din 10.11.2004, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului se află în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării. Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește pe baza indicatorilor de performanță stabiliți de ministerul coordonator și se aprobă prin ordin al ministerului coordonator, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Institutul național hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanțarea efectuându-se din surse proprii și din credite bancare, precum și din surse bugetare, prin ministerul coordonator.

Chiar dacă finanțarea poate fi făcută din surse proprii, nemulțumirea este legată de suma alocată din bugetul de stat pentru funcționarea instituției. Spre exemplu, potrivit unor documente publice, în anul 2016, din bugetul de stat INFP a primit 230.000 de lei.

Aceeași Hotărâre de Guvern arată că ministerul coordonator va cuprinde în bugetul său de venituri și cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, achiziționări de aparatură, echipamente și instalații pentru institut.

Chestionat în legătură cu sumele acordate INFP, ministrul Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că fondurile alocate Institutului pentru Fizica Pământului sunt gestionate de directorii din cadrul instituției.

„Chestiunile interne ale instituțiilor, ale fiecarui NCD ( instituție națională de cercetare și dezvoltare -n.r. ) sunt în gestiunea directorilor de acolo. Planul de investiții, fondurile alocate nu trebuie sa le creeze probleme”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete.

Autor