Situație de neconceput: un spital care deservește peste 100.000 de locuitori nu mai poate acoperi decât urgențele

Publicat: 13 05. 2015, 16:37

Managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, Nicușor Ștefan, a declarat, miercuri, corespodentului MEDIAFAX că, potrivit noului contract de furnizare de servicii medicale încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, suma alocată spitalizării de o zi a fost redusă la aproape jumătate față de anul trecut.

„Începând cu luna iulie 2014, când s-a încurajat foarte tare spitalizarea de zi la nivel național, suma alocată spitalizării de zi împreună cu structura de urgență era de aproximativ 900.000 de lei pe lună, iar acum este sub 500.000 de lei pe lună. Practic, sumele primite anul acesta acoperă doar cazurile rezolvate în structura de urgență a spitalului nostru, rămânând descoperite cele aproape 1.300 de cazuri pe lună rezolvate în spitalizare de zi în secții”, a spus managerul.

El a precizat că anul trecut Casa Națională de Asigurări de Sănătate a recomandat rezolvarea cazurilor mai puțin complexe în internări de o zi, cheltuielile fiind mai mici.

„Începând cu anul trecut ne-am pliat pe politicile și strategiile inițiate de conducerea Casei Naționale de Sănătate și am internat cât mai puțini oameni și am rezolvat acele cazuri mai puțin complexe prin spitalizări de o zi. Sunt cifrele statistice care arată cu 2000 mai puține internări la Hunedoara și fix 2000 de cazuri în plus rezolvate cu internare de o zi. În aceste condiții ne așteptam ca finanțarea din acest an să recompenseze eforturile noastre. Din păcate, am constatat cu surprindere că sumele alocate sunt mult mai mici decât cele alocate anul trecut”, a adăugat Nicușor Ștefan.

Potrivit acestuia, conducerea Spitalului Municipal din Hunedoara a refuzat, în luna aprilie, semnarea contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, după ce suma alocată lunar pentru spitalizările de o zi a scăzut la aproape jumătate.

Contractul a fost semnat zilele trecute, în urma unor negocieri care au avut loc la București cu reprezentanții Casei Naționale de Sănătate.

„În județul Hunedoara ușile ne-au fost închise și nu au vrut să asculte argumentele noastre. Am făcut un memoriu la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și am fost chemați la discuții. Am încheiat un protocol cu CNAS în care se specifică faptul că vor analiza spitalizarea de zi în unitatea noastră și se vor deconta toate cazurile realizate. Abia după încheierea acestui protocol am semnat contractul cu CJAS. Acum așteptăm să vedem analiza pentru că practic noi primim doar sumele potrivit contractului, adică 482.419 lei pe lună, față de 906.137 lei pe lună anul trecut. Menționez că lunar în structura de urgență a spitalului nostru sunt aproximativ 1.900 de cazuri, ceea ce însemnă 475.000 lei. Mai rămân puțin peste 7.000 de lei pentru internările de o zi”, a afirmat Nicușor Stefan.

În schimb, a spus acesta, prin contractual încheiat cu CJAS Hunedoara au crescut cu 20 la sută sumele destinate spitalizării continue, bani pe care are de gând să îi folosescă pentru angajarea de personal sanitar, întrucât unitatea medicală are un deficit de personal de peste 200.

Spitalul Municipal „Dr.Alexandru Simionescu” deservește populația municipiului Hunedoara, de 73.000 de locuitori, și aproximativ 44.000 de locuitori din zonele arondate spitalului.