Situație imprevizibilă la alegerile din Bulgaria. Partidul lui Borisov conduce, chiar dacă NU are majoritate
În urma alegerilor legislative din Bulgaria, desfășurate duminică, partidul de centru-dreapta condus de fostul premier Boiko Borisov s-a clasat pe primul loc, însă rămâne de văzut ce alianțe vor urma în vederea formării unui guvern stabil, după şapte alegeri în trei ani şi jumătate.
Partidul GERB (Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) s-a clasat pe primul loc cu 26% din voturi, înaintea liberalilor pro-europeni conduși de ex-premierul reformator Kiril Petkov – CC/BD (cu 15% din voturi) şi a naţionaliştilor pro-ruşi din Renaştere (13%), potrivit sondajelor, la ieşirea din secţiile de votare.
„Oamenii vor un guvern, stabilitate, securitate”, a declarat liderul partidului GERB, Boiko Borisov, în ziua votului, duminică dimineaţa. Cu toate acestea, Borisov riscă să nu găsească aliaţi cu care să formeze o majoritate, într-un Parlament fragmentat, unde ar urma să fie reprezentate de la şapte până la nouă partide.
Kiril Petkov, fost prim-ministru liberal, cunoscut pentru lupta sa împotriva corupţiei, a declarat în timpul campaniei electorale, că refuză orice alianță politică cu Borisov și formațiunea pe care o reprezintă.
Un aspect pozitiv al alegerilor, potrivit AFP, este rata participării, care a fost uşor în creştere, ajungând la 35%. În urmă cu cinci luni, doar 34% dintre alegători s-au prezentat la vot, cel mai scăzut nivel de la căderea comunismului.
Potrivit sondajelor de opinie, peste 60% dintre bulgari consideră că situația este „extrem de îngrijorătoare”.
În acest context politic, partidul Vazrajdane (Renaştere) câștigă tot mai mult teren.
„Bulgaria trebuie să rămână o ţară independentă, fără interferenţe străine”, a declarat duminică preşedintele formaţiunii, Kostadin Kostadinov, referindu-se la Bruxelles şi Washington.
Vazrajdane a adoptat în Parlament, în această vară, la iniţiativa sa, o lege împotriva „propagandei” LGBT+ în şcoli. O lege inspirată direct din Rusia.
„Influenţa lui Vazrajdane creşte până la punctul în care partidul devine un potenţial partener pentru GERB”, a comentat pentru AFP Dobromir Jivkov, director al institutului Market Links.
FOTO: Profimedia