Situație revoltătoare în Satu Mare. Mai mulți CĂLĂTORI au fost lăsați în câmp, după ce trenul s-a defectat

Publicat: 05 05. 2023, 15:16
Actualizat: 05 05. 2023, 15:26
Sursă Foto - Facebook/EMaramures

Situaţie revoltătoare, joi, în Satu Mare, unde călătorii unui tren au rămas în mijlocul câmpului, după ce locomotiva s-a defectat.

După ce au fost anunţaţi că reparaţiile vor dura ore întregi, pasagerii au coborât.

Unii au găsit alternative pentru a continua călătoria, în timp ce alţii au rămas în câmp.

Mecanicii au anunţat că reparaţiile vor dura mai bine de 4 ore.

Incidentul s-a întâmplat joi, 4 mai, în jurul orei 16.30.

Un tren care circula spre Baia Mare s-a defectat între localităţile între localitățile Medieșu Aurit și Apa.

Unii și-au sunat apropiații, alții au făcut autostopul

Mecanicii au estimat că lucrările de reparaţii vor dura mai mult de 4 ore.

Călătorii au fost nevoiţi să coboare din tren şi să se descurce.

Fie şi-au sunat apropiaţii să vină după ei, fie au făcut autostopul.

Locomotiva a fost reparată, doar că a plecat fără o mare parte dintre pasageri care au rămas în mijlocul pustietăţii, potrivit Observator.ro.