Șoc în Secuime în ultimele ore: „Și în Belfast de cinci zile s-a dezlănțuit violența!”

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 25 03. 2019, 20:02

Șeful CJ Harghita, Borboly Csaba, afirmă, referitor la cererea prefectului de arborare a drapelelor altor state doar în condițiile legii, că „dacă o comunitate etnică e atacată lucrurile iau o întorsătură rea”, avertizându-l pe prefect asupra protestelor violente din Belfast, pornite de la un steag.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, susține, joi, într-un comunicat de presă, referitor la solicitarea prefectului județului, Jean-Adrian Andrei, ca primarii să arboreze drapelele altor state doar în condițiile legii, că „reprezentantul Guvernului ar trebui să fie preocupat de problemele reale”, precum lipsa banilor pentru deszăpezirea drumurilor sau ajutorul de încălzire pentru locuitori, și nu de arborarea drapelelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PLUS: DECLARAȚIA de la care poate IZBUCNI din nou CONFLICTUL. Au fost românii din nou JIGNIȚI de UNGARIA?

PLUS: ȘOCUL MAGHIAR! Acțiunea LA RUPERE detonează bomba: ASTA E FĂRĂ PRECEDENT!

PLUS: Exploziv în CENTRUL ROMÂNIEI: Operațiune-fulger organizată de RADICALII MAGHIARI. UPDATE

„În timp ce nu sunt suficienți bani pentru deszăpezirea drumurilor județene, iar locuitorii cu venituri mici din județul nostru, care este considerat a fi unul dintre cele mai friguroase județe din țară, primesc ajutor de încălzire în același cuantum ca și locuitorii din județele unde gradele termometrelor nu ating temperaturi la fel de scăzute ca în Harghita, prefectul județului este preocupat și dă sfaturi cu privire la arborarea drapelelor”, a spus Borboly, adăugând că se aștepta ca prefectul să ceară fonduri suplimentare de la bugerul de stat pentru soluționarea acestor probleme.

Președintele CJ Harghita adaugă că nu este pentru prima dată când Executivul apelează la „problema maghiară”, pe care o avansează ori de câte ori vrea să distragă atenția de la chestiunile reale grave, care necesită rezolvare.

„Ne-am obișnuit, însă, ca atunci când Guvernul nu are o strategie viabilă la problemele reale ale țării, încearcă să distragă atenția de la acestea și atunci apare veșnica problemă maghiară a drapelelor altor state; poporul nu primește pâine, însă are parte de circ”, a mai afirmat Borboly Csaba.

Președintele autorității județene susține că nu are cunoștință să existe drapelele Ungariei sau ale maghiarilor de pretutindeni arborate pe clădirile primăriilor din județ, dar „dacă o comunitate autohtonă, cu trecut istoric, consideră a-i fi reprezentative anumite steaguri și simboluri, se cade ca acestea să fie recunoscute în Europa”.

Președintele CJ Harghita adaugă în comunicat că juriștii instituției pe care o conduce fundamentează apelul către forurile internaționale, după ce Curtea de Apel de la Târgu-Mureș a anulat hotărârea Consiliului Județean cu privire la adoptarea drapelulului secuiesc ca steag al județului.

„Nu am renunțat la intenția noastră de a apela la forurile internaționale pentru a ne proteja drepturile, colegii noștri de la departamentul juridic lucrează la acest proiect”, se arată în comunicat.

Totodată, Borboly Csaba atrage atenția prefectului Jean-Adrian Andrei asupra protestelor violente ale loialiștilor din Belfast care doresc menținerea Irlandei de Nord în cadrul Regatului Unit, după ce consiliul municipal a decis că drapelul britanic va fi înălțat pe primăria din capitala irlandeză numai 17 zile pe an.

„O știre scurtă în atenția domnului prefect: în Belfast de cinci zile s-a dezlănțuit violența. Sunt incendieri, au fost răniți 50 de polițiști, au fost arestate 70 de persoane. Motivul: un steag”, a scris Borboly, menționând și un site pe care poate fi accesată informația.

Pe blogul său, a cărui adresă a scris-o în comunicatul de presă în atenția prefectului, Borboly și-a prezentat și concluzia: „Dacă o comunitate etnică, religioasă este atacată, lucrurile iau o întorsătură rea, toată lumea are de pierdut”.

Prefectul de Harghita, Jean-Adrian Andrei, le-a cerut, marți, primarilor și șefilor de instituții publice din județ să arboreze drapelele altor state doar în condițiile legii și nu cu caracter permanent, în caz contrar urmând să fie amendați cu până la 5.000 de lei.

„Pe majoritatea clădirilor instituțiilor publice și ale primăriilor din județ au fost arborate și alte steaguri în afara drapelului României. Le-am solicitat, astăzi (marți – n.r.), primarilor și șefilor de instituții publice să respecte prevederile legii 75 din 1994 și ale hotărârii de Guvern nr. 1157din 2001”, declara prefectul Jean-Adrian Andrei.

Potrivit normativelor în vigoare, drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul țării numai împreună cu drapelul național al României și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice.

Jean-Adrian Andrei adăuga că nu dorește să aplice forța coercitivă a legii, dar că nu va tolera ca ea să fie ignorată cu bună știință de cei care trebuie să o cunoască și să o respecte.

„Pe majoritatea primăriilor din Harghita, unde sunt primari maghiari, stau arborate nestingherite steagul maghiarilor de pretutindeni și/sau drapelul Ungariei, tot timpul”, spunea prefectul, dând exemplul primăriilor din zona Ghimeș, din Racu și din Mădăraș, la aceasta din urmă fiind arborat și în prezent, cu caracter permanent, drapelul roșu-alb-verde.

Prefectul anunța că vor începe controale în acest sens în cel mai scurt timp.