ȘOCANT. Studentă găsită moartă în camera de cămin din Timișoara. A fost nevoie de intervenția pompierilor
Descoperirea șocantă într-un cămin din Timișoara. O studentă originară din Uganda a fost găsită decedată într-o cameră a unui cămin al Universității de Vest din Timișoara.
Tânăra de 24 de ani, pe nume Mercy Kajuma Birungi, era nepoata unui demnitar din Uganda și studentă în anul pregătitor, scrie ZiuadeVest.
Potrivit informatiilor facute publice de IPJ Timis, tânăra de 24 de ani, din Uganda, care locuia in Caminul 15, din Complexul Studentesc, era studentă la master, la Facultatea de Stiinte Economice.
Iubitul studentei de 24 de ani a sunat la 112, anunțând că fata sa nu se simțea bine. Echipajul ambulanței ajunsă la fața locului a plecat pentru că fata nu le-a răspuns la ușă.
A fost nevoie de intervenția pompierilor
Bărbatul a sunat din nou luni la 112, iar la caz a fost trimis un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Cei de la SAJ nu au putut intra în camera de cămin pentru că ușa era încuiată, așa că au solicitat ajutorul pompierilor.
Angajații ISU Banat au spart ușa de la intrarea în cameră și au găsit-o pe tânără decedată, mai scrie sursa citată.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele decesului.