Social-democrații nu mai merg la întâlnirea cu liberalii
Liderii PSD au decis să nu mai participe la întâlnirea cu liberalii, programată pentru joi după-amiază la Vila Lac 1, în urma unei ședințe pe care social-democrații au avut-o la sediul partidului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Liderii PSD au decis să nu mai meargă la întâlnirea cu președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, programată a avea loc joi după-amiza, la Vila Lac 1.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia a fost luată în urma unei întâlniri a conducerii social-democrate, care a avut loc înaintea discuției programate cu liderii liberali. La ședința conducerii social-democrate, au participat aproape toți vicepreședinții – cu excepția lui Ioan Rus și Vasile Dâncu –, președintele Mircea Geoană și secretarul general, Titus Corlățean.
La finalul ședinței, niciunul dintre participanți nu a făcut declarații oficiale. Majoritatea liderilor social-democrați au spus însă, ulterior ședinței, că decizia de a nu mai participa la întâlnirea cu liberalii a fost luată ca urmare a declarațiilor lui Călin Popescu Tăriceanu, care afirmase că nu are ce să negocieze cu PSD și că nu face "compromisuri" cu social-democrații.
De asemenea, aceștia au mai arătat, fără a dori să fie citați, că decizia de a nu mai participa la discuțiile cu PNL a fost determinată și de unele informații, aflate din interiorul PD și PNL, conform cărora democrații și liberalii ar fi ajuns deja la o înțelegere privind refacerea Guvernului în jurul acestor două formațiuni, probabil chiar cu Tăriceanu premier. (Mediafax)