Prima pagină » Știri » Societatea civilă din CSM, după boicot: Ne opunem eliminării punctelor privind Secția de anchetă

Societatea civilă din CSM, după boicot: Ne opunem eliminării punctelor privind Secția de anchetă

Societatea civilă din CSM, după boicot: Ne opunem eliminării punctelor privind Secția de anchetă
Reprezentanții societății civile în CSM, Victor Alistar și Romeo Chelariu, au precizat că dezaprobă comportamentul celor 7 membri care au condiționat participarea la plen și arată că se opun eliminării de pe ordinea de zi a punctelor care vizează Secția de anchetă, așa cum au cerut aceștia.

„În dimineața zilei de luni 24 iunie, la ora 9.30 în sala de plen, ne-am aflat 10 membri ai CSM, oră la care am fost informați, cei prezenți, de către Președintele CSM despre faptul că a fost anunțată de către 7 membri că „nu coboară în sala de ședințe dacă nu se elimină trei puncte de pe ordinea de zi” anunțate prin convocator, respectiv punctele privind concursurile de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și o cerere de rezervare legală a unui post de execuție”, informează, printr-un comunicat de presă, reprezentanții societății civile în CSM, Victor Alistar și Romeo Chelariu.

Față de aceste elemente, cei doi au subliniat câteva idei atât pentru corpul magistraturii, cât și pentru opinia publică:

„Apreciem că este inadmisibil ca în desfășurarea activității Plenului CSM să se recurgă la orice forme de condiționare între membrii Consiliului, indiferent de forma și de încadrarea acesteia. Conduita de boicotare a lucrărilor Plenului CSM este de natură a bloca funcționarea unor instituții ale sistemului judiciar ceea ce reprezintă încă un argument în plus pentru ca atribuțiile de numire și revocare a unor magistrați să nu fie date în competența exclusivă a Plenului. Solicitarea pe fond este neîntemeiată și nejustificată, îmbrăcând un pronunțat caracter politic și nu juridic, dat fiind că Plenul CSM are obligația de a îndeplini procedurile stabilite de legile în vigoare și nu are dreptul să se derobeze de responsabilitățile tratate de lege”, arată sursa citată.

Potrivit acestora, este inadmisibil ca unei autorități precum CSM să i se ceară „să nu aplice legea pentru raționamentul că nu suntem de acord cu prevederile acesteia”, ori pentru că trebuie așteptate puncte de vedere ale instituțiilor europene.

„O asemenea abordare reprezintă un mesaj pentru magistrați că pot să refuze să își îndeplinească obligațiile de serviciu trasate de lege, până la o modificare a acesteia ceea ce încalcă ordinea de drept și statutul profesiei reglementat de Legea nr. 303/2004. În cazul de față sunt și aspecte evidente de conflict de interese pentru unii membri ai Consiliului, fie și dacă ar fi doar la nivel moral, precum și elemente de opțiuni politice privind competența de legiferare, ceea ce este strict interzis în activitatea judiciară și extrajudiciară a magistraților”, mai spun reprezentanții societății civile în CSM.

„În concluzie, ne opunem categoric eliminării respectivelor puncte de pe ordinea de zi a Plenului CSM care ar avea consecința încălcării prevederilor legale în vigoare și obligațiilor profesionale individuale și colective”, mai spun Alistar și Chelariu.

Șapte membri ai CSM, printre care și Nicolae Solomon, vicepreședinte al forului, au cerut public amânarea tuturor discuțiilor cu privire la Secția de Investigare a magistraților până la traducerea raportului Comisiei de la Veneția și a raportului GRECO.

Aceștia nu s-au prezentat la plenul de luni, de aceea ședința a fost amânată din lipsă de cvorum.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?