Prima pagină » Știri » Societe Generale a fost avertizată în legătură cu plasamentele traderului Jerome Kerviel

Societe Generale a fost avertizată în legătură cu plasamentele traderului Jerome Kerviel

Societe Generale a fost avertizată, în noiembrie 2007, de către bursa Eurex, în legătură cu plasamentele făcute de traderul Jerome Kerviel, a anunțat, luni, procurorul general al Parisului, Jean-Claude Marin, sporind presiunile asupra băncii pentru a explica amploarea pierderilor, transmite Reuters.


Societe Generale a fost avertizată, în noiembrie 2007, de către bursa Eurex, în legătură cu plasamentele făcute de traderul Jerome Kerviel, a anunțat, luni, procurorul general al Parisului, Jean-Claude Marin, sporind presiunile asupra băncii pentru a explica amploarea pierderilor, transmite Reuters. Kerviel a recunoscut că și-a ascuns activitățile față de superiori, dar a spus că și alți traderi au încălcat regulamentul bancar.

"Eurex a alertat Societe Generale în noiembrie 2007 în legătură cu plasamentele făcute de Kerviel, dar acesta a falsificat un document, pentru a demonstra acoperirea riscului", a spus Marin.

Kerviel a declarat că a ascuns tranzacțiile efectuate pentru că a dorit să-și îmbunătățească reputația și nu pentru a face rău băncii, a arătat Marin, într-o conferință de presă. În urma tranzacțiilor neautorizate efectuate de trader, Societe Generale a înregistrat pierderi de 4,9 miliarde de euro, pe care le-a anunțat săptămâna trecută.

Oficialii băncii au afirmat că nu au știut despre tranzacțiile ilicite până când Kervel nu a fost întrebat despre acestea de către superiorii săi, în urmă cu zece zile.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și