Prima pagină » Știri » Șofer băut, încătușat de polițiști după ce a făcut scandal în trafic

Șofer băut, încătușat de polițiști după ce a făcut scandal în trafic

Șofer băut, încătușat de polițiști după ce a făcut scandal în trafic
Șofer băut, încătușat de polițiști după ce a făcut scandal în trafic

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Bacău, polițiștii l-au oprit pe tânăr în trafic pe strada 9 Mai din municipiul Bacău, iar în momentul în care agenții de la Rutieră se îndreptau spre mașină șoferul a trecut pe bancheta din spate, prietena sa, aflată pe locul din dreapta, mutându-se la volan.

Conform surselor citate, șoferul a devenit agresiv în momentul în care agenții de la Poliția Rutieră i-au solicitat să se supună testării alcooltest, în condițiile în care mirosea a alcool.

„Polițiștii le-au legitimat pe cele două persoane care se aflau în autoturism și i-au solicitat tânărului de 27 de ani, care condusese mașina, să se supună testării cu aparatul etilotest întrucât emana halenă alcoolică. Șoferul a refuzat testarea și a devenit agresiv, motiv pentru care s-a luat măsura imobilizării sale, fiind încătușat. Ulterior, tânărul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde însă a refuzat recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei”, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Narcisa Butnaru.

Polițiștii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 27 de ani, pentru refuz de recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citește și