Prima pagină » Știri » Șofer băut, prins de polițiști după o urmărire de câțiva kilometri înainte de Vama Albița

Șofer băut, prins de polițiști după o urmărire de câțiva kilometri înainte de Vama Albița

Șofer băut, prins de polițiști după o urmărire de câțiva kilometri înainte de Vama Albița
Șofer cu alcoolemie de 0,96 la mie, prins după o urmărire de câțiva kilometri înainte de Vama Albița

Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră Vaslui, echipajul aflat în control pe comunicația Vama Albița – Huși a pornit în urmărirea șoferului din județul Vaslui după ce acesta a refuzat să tragă pe dreapta la semnalul de oprire făcut de către agenți pe raza localității Râșești, de pe drumul european E 581, transmite corespondentul MEDIAFAX.

După câțiva kilometri parcurși, tânărul de 26 de ani a fost blocat de echipajul Poliției de Frontieră înainte de ieșirea din țară, la benzinăria din Vama Albița.

„La controlul efectuat de către agenți s-a constatat că șoferul autoturismului, urmărit cu autospeciala Poliției de Frontieră cu semnalele acustice și luminoase pornite, emana o puternică halenă alcoolică. În consecință, conducătorul auto a fost condus la sediul Poliției Municipale Huși. acolo unde s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0,96 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.

Polițiștii de frontieră vasluieni i-au reținut permisul de conducere tânărului de 26 de ani, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.