Șofer care ar fi fost amendat cu 3.000 de euro în Ungaria, mort după ce i s-a făcut rău în Vama Nădlac

Publicat: 23 01. 2013, 15:08
Actualizat: 27 09. 2018, 23:26

Un bărbat de 60 de ani, din Hațeg, care se întorcea din Franța la volanul unui camion și care ar fi fost amendat în Ungaria cu 3.000 de euro, întrucât nu ar fi respectat timpii de odihnă, a murit, miercuri, după ce i s-a făcut rău la un ghișeu CNADNR din vama arădeană Nădlac.

Conform unor surse din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), un bărbat s-a prezentat, miercuri, la ghișeul instituției din Vama Nădlac pentru formalități, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șoferul era agitat și se plângea angajaților și martorilor că a primit o amendă în Ungaria, echivalentul a 3.000 de euro, pentru abateri la tahograf, respectiv pentru că nu ar fi respectat timpii de odihnă.

„Dintr-o dată, a acuzat dureri puternice în piept și a căzut”, a declarat un martor.

Mai mulți șoferi aflați acolo au sunat la 112, iar un echipaj SMURD a sosit la fața locului, însă manevrele de resuscitare nu au reușit.

„Imediat ce s-a primit o sesizare de la colegii din punctul de frontieră, un echipaj s-a deplasat la fața locului pentru cercetări, reieșind că bărbatului i s-a făcut rău, iar în pofida intervenției medicilor a decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, Camelia Tuduce.

Conform polițiștilor, șoferul avea 60 de ani și era din Hațeg, el revenind în România cu un camion, după o călătorie în Franța, de unde a adus două utilaje agricole.

Medicii legiști arădeni urmează să stabilească exact care a fost cauza decesului.