Șofer prins pe Autostrada Soarelui cu 236 de kilometri pe oră

Publicat: 24 09. 2013, 11:01
Actualizat: 24 09. 2013, 11:01

Un tânăr a rămas fără permisul de conducere și a fost amendat cu 720 de lei, după ce a fost prins pe Autostrada Soarelui în timp ce conducea cu 236 de kilometri pe oră, informează, marți, Poliția Română.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, din Slobozia, a fost depistat luni, în jurul orei 10.53, de polițiștii de la Biroul de Poliție A2, aparatul radar înregistrând, la kilometrul 96, pe sensul de mers București – Constanța, mașina condusă de acesta cu 236 de kilometri pe oră.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 720 de lei.

„Totodată, polițiștii i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile”, arată Poliția Română, într-un comunicat de presă.

În 4 septembrie, un alt șofer, în vârstă de 24 de ani, din Constanța, a fost prins pe Autostrada Soarelui în timp ce conducea cu 246 de kilometri pe oră.