Șofer reținut după ce a accidentat o fetiță și a mințit că soția a fost la volan

Publicat: 16 01. 2013, 15:44
Actualizat: 02 02. 2019, 20:06
Un bărbat a fost reținut după ce a lovit cu mașina o fetiță în vârstă de opt ani, în comuna suceveană Șaru Dornei, apoi a spus că nu el se afla la volan, ci soția lui, însă în urma cercetărilor polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de bărbat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat a fost reținut după ce a lovit cu mașina o fetiță în vârstă de opt ani, în comuna suceveană Șaru Dornei, apoi a spus că nu el se afla la volan, ci soția lui, însă în urma cercetărilor polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de bărbat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Poliției Județene Suceava, o femeie în vârstă de 30 de ani din comuna suceveană Șaru Dornei a declarat că în timp ce conducea pe DJ 174 F, din cauza neatenției, a accidentat grav o fetiță în vârstă de opt ani, care, în urma impactului, a fost proiectată în partea laterală a unui autocamion ce staționa în afara drumului.

În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit că, de fapt, mașina era condusă de soțul femeii, un bărbat în vârstă de 32 de ani, care conducea băut o autoutilitară.

După accident, bărbatul și-a sunat soția, care se afla acasă, i-a povestit cele întâmplate și i-a spus să vină cu autoturismul la locul accidentului, de unde au vrut să o transporte pe fetița de opt ani la Spitalul Municipal Vatra Dornei. În timp ce mergeau spre spital, cei doi au decis de comun acord ca femeia să-și asume responsabilitatea comiterii accidentului și au sunat la 112.

În drum spre spital s-au întâlnit cu echipajele de poliție și cu ambulanța, care a preluat-o pe fetiță, iar cei doi au declarat polițiștilor și personalului medical că femeia a produs accidentul.

Continuând investigațiile, polițiștii au stabilit însă modul în care s-a produs accidentul, iar cei doi au recunoscut.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool, pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliiției, iar soția sa pentru fals în declarații.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.