Șoferii de camion est-europeni care tranzitează Marea Britanie se roagă de polițiști să fie reținuți
Șoferii de camion străini, în special est-europeni, care tranzitează Marea Britanie și sunt extenuați de programul extrem de încărcat, se roagă de polițiști să îi aresteze, pentru a putea dormi și mânca, relatează Daily Mail, în ediția electronică de duminică.
Temându-se că vor fi concediați dacă se opresc de bună voie, ei sună la 999 în timp ce continuă să șofeze și oferă detalii polițiștilor în legătură cu numerele de înregistrare și locul unde se află. De asemenea, atunci când o patrulă de poliție trece pe lângă ei, șoferii se roagă să fie arestați, în pofida faptului că acest lucru înseamnă o noapte petrecută în închisoare și plata unei amenzi.
Această dezvăluire a fost făcută de comandantul departamentului de poliție care se ocupă de combaterea amenințării reprezentate de șoferii de camion suprasolicitați, din Europa de Est, pentru automobiliștii britanici.
Șoferii de camion lucrează adeseori pentru operatori care vor să mențină costurile la minim în detrimentul siguranței și conduc câte 30 de ore fără pauză.
"Nu îndrăznesc să se oprească la un telefon public, așa că ne sună din mașină. Spun: "Sunt obosit. Conduc de prea multe ore. Vă rog să mă opriți pentru că sunt periculos. Dacă veți face acest lucru, promit că nu voi mai lucra la această companieÅ¥", explică un ofițer de poliție. El adaugă că șoferii sunt arestați și acuzați că nu respectă normele de conducere sau că ignoră informațiile de trafic.
"Șoferii primesc o celulă călduroasă cu pat și mic dejun dimineața, înainte de a merge la tribunal. Odihna este binevenită, deoarece, de multe ori, aceasta este singura pauză corespunzătoare timp de mai multe zile", a adăugat el.
Potrivit statisticilor guvernamentale, un sfert dintre șoferii de camioane verificați anul trecut depășiseră cu mult maximul de ore permise pentru condus fără pauză. Șoferii români sunt cei care comit cele mai multe infracțiuni, peste 40 la sută dintre ei fiind descoperiți ca șofând multe ore peste limitele admise.