Șoferițele, răsplătite cu mărțișoare de polițiștii din Alba Iulia de 1 Martie
This browser does not support the video element.
Cu ocazia zilei de 1 Martie, polițiștii rutieri din Alba Iulia au oprit în trafic femeile aflate la volan, pentru a le oferi un mărțișor și pentru a le ura „o primăvară frumoasă și lipsită de incidente în trafic”.
Acțiunea este o tradiție pentru IPJ Alba, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.
„Acțiunea a fost realizată deoarece ziua de 1 Martie este un bun prilej să oferim doamnelor și domnișoarelor un mărțișor și să le urăm o primăvară frumoasă și lipsită de incidente în trafic. Acțiunea este o tradiție pentru IPJ Alba, fiind realizată de polițiștii de la Serviciul Rutier. Mărțișoarele sunt simple, achiziționate prin efortul și contribuția noastră. Considerăm că gestul contează”, a spus Prodan.
Acțiunea s-a desfășurat pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia, aflată în zona centrală a municipiului Alba Iulia.
La acțiune au participat patru polițiști rutieri ai IPJ Alba.