Prima pagină » Știri » Șoferul care de Paște a provocat un accident în Galați cu trei morți și șapte răniți grav este preot

Șoferul care de Paște a provocat un accident în Galați cu trei morți și șapte răniți grav este preot

Șoferul care de Paște a provocat un accident în Galați cu trei morți și șapte răniți grav este preot
Detalii în articol

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că autorul accidentului produs marți pe DN25 este preot în comuna gălățeană Independența.

Din cercetările făcute de polițiști, în jurul orei 16.00, acesta se îndrepta spre localitatea în care are parohia. El a depășit pe linia continuă, a acroșat un autovehicul și apoi s-a ciocnit frontal de alt autoturism care circula regulamentar. Imediat după accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar la spital i s-au prelevat probe de sânge pentru a se stabili cu exactitate dacă a consumat sau nu alcool înainte de a se urca la volan.

Polițiștii au pornit o investigație pentru a afla cum s-a produs tragedia și au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Preotul care a condus mașina care a intrat pe contrasens va fi audiat după ce starea lui medicală se va îmbunătăți, în prezent acesta fiind internat la Spitalul de Urgență din Galați.

Trei persoane, un cuplu în vârstă și o femeie de aproximativ 50 de ani, au murit în accidentul de pe DN25. În urma impactului alte șapte persoane au suferit leziuni grave, printre acestea fiind și trei copii de 12, 13 și 16 ani care au fost duși la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Galați. Potrivit unor surse medicale, starea lor este stabilă și au fost conștienți în permanență. Ceilalți patru adulți răniți în accident au fost transportați la Spitalul de Urgență din Galați, Ei au numeroase traumatisme și sunt supuși unor investigații medicale pentru descoperirea unor leziuni interne.

Accidentul de pe DN 25 este cel de al treilea incident rutier produs în ultimele șase luni în județul Galați, în care este implicat un preot. În toamna anului trecut, un preot din localitatea gălățeană Schela a lovit cu mașina și a omorât un bărbat. Ulterior, preotul a fugit de la locul accidentului și, după ce a fost prins, s-a aflat că era sub influența alcoolului. Un alt caz a avut în centrul atenției un preot din Vaslui care a accidentat mortal un bărbat care circula pe marginea unui drum din nordul județului Galați. Și în acest caz, șoferul care a produs accidentul a fugit de la locul faptei și a fost găsit de polițiști după câteva zile.

Citește și