Șoferul unui TIR, rănit după ce autovehiculul s-a răsturnat pe DN 3, traficul fiind blocat

Publicat: 12 08. 2013, 13:17
Actualizat: 02 04. 2019, 19:19

Șoferul unui TIR încărcat cu profile metalice a fost rănit, luni, după ce autovehiculul a intrat în balans și s-a răsturnat pe DN3, în localitatea Vlad Țepeș, județul Călărași, traficul rutier în zonă fiind blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Călărași, șoferul autovehiculului de tonaj greu a fost rănit, urmând să fie transportat la spital, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la Poliția Rutieră.

„Traficul rutier este întrerupt pe DN3 Călărași-Lehliu-Gară, în zona Vlad Țepeș, din cauza unui autotren care se pare că a intrat în balans și a derapat. Acesta transporta bare și profile metalice. Șoferul a fost rănit și i s-au acordat îngrijiri medicale. La fața locului este așteptat un utilaj macara care să repună TIR-ul pe roți și să-l scoată în afara șoselei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliție Județene Călărași, inspector Ramona Tudor.

La ora transmiterii acestei știri, circulația este blocată în zonă, formându-se coloane de mașini care depășesc câțiva kilometri în amble sensuri.