SOLICITARE. GCS a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului să reacționeze împotriva conspirațiilor anti-Covid
Grupul de comunicare strategică a cerut ajutorul Consiliului Național al Audiovizualului, printr-o scrisoare adresată președintelui CNA, Monica Gubernat. CNA a reacționat și a adoptat o serie de instrucțiuni pe care le-a remis televiziunilor.
GCS spune că se vehiculează teze care fie neagă existența virusului sau pericolul infectării, fie îl minimalizează
GCS spune că în ultima perioadă se încearcă consolidarea unui curent de opinie care pune în pericol asimilarea de către populație a unei conduite sanitare menite să prevină răspândirea noului coronavirus, prin vehicularea unor teze care fie neagă existența virusului sau pericolul infectării, fie îl minimalizează.
Printre aceste teorii se află cea potrivit căreia noul coronavirus nu ar fi altceva decât o simplă gripă, că măsurile de protecție și prevenție sunt exagerate la nivel național și mondial sau că informațiile oficiale referitoare la numărul persoanelor infectate nu ar fi reale sau ar fi voit distorsionate, spun specialiștii de la GCS în documentul remis șefei CNA, potrivit Europa Liberă.
GCS spune face un apel la informarea corectă a opiniei publice, pentru protejarea sănătății și vieții cetățenilor.
„Considerăm periculoase o serie de abordări ale mass-media audio-vizuale care împrumută narative disuasive ostile interesului public, folosite în campanii de dezinformare promovate prin intermediul unor publicații on-line, fără identitate asumată și care au făcut obiectul anterioarelor analize ale Grupului de Comunicare Strategică. În locul fake-news-urilor evidente, promovate în perioada stării de urgență și care au putut fi ușor identificate, inclusiv de către persoane care nu sunt de specialitate, ca fiind informații incorecte sau false, observăm faptul că în ultima perioadă se recurge la o abordare mult mai subtilă, prin construcții narative elaborate și cu un grad ridicat de complexitate, care au toate șansele să determine atitudini și comportamente sociale nejustificate în rândul populației”, spune GCS.
Mesajele transmise astfel de televiziuni, în emisiuni și dezbateri televizate, nu sunt prezentate ca opinii personale, ci sunt transmise ca adevăruri de necontestat, spun autoritățile.
Mai mult, „sunt transmise public de diferite entități alte cifre decât cele oficiale, cu scopul de a contesta raportările oficiale, fără a fi citate sursele din care au fost obținute respectivele cifre.
„Deși este clar că “cifrele paralele” nu au nicio legătură cu realitatea, motiv pentru care nici nu sunt prezentate sursele din care sunt extrase, totuși sunt difuzate în registru de informare a opiniei publice. Această abordare are rolul de a discredita în rândul cetățenilor măsurile de siguranță sanitară și necesitatea respectării acestora”, spun specialiștii de la GCS.
Aceștia dau exemplul așa-ziselor informații privind raportarea, ca decese COVID-19, a cazurilor pentru care doar au existat suspiciuni de infectare cu noul coronavirus, când, de fapt, decesele covid sunt raportate astfel doar după ce a existat un test covid confirmat pozitiv, precum și difuzarea unor informații false privind presupuse sume acordate familiilor persoanelor decedate pentru a accepta trecerea bolii în certificatul de deces.
Mai mult, s-a ajuns la punerea sub semnul întrebării a necesității măsurilor sanitare de protecție, în condițiile în care acestea s-au fundamentat exclusiv pe evaluările epidemiologice ale specialiștilor din domeniul medical și au ținut cont de recomandările organismelor internaționale de profil.
Solicitarea CNA
În urma scrisorii GCS, Consiliul Național al Audiovizualului le-a cerut tuturor furnizorilor de servicii media audiovizuale, ca în cadrul emisiunilor informative şi de dezbatere în care se abordează subiectul COVID-19, să asigure respectarea obligațiilor legale privind informarea corectă a publicului, respectiv:
a) rigoare şi acurateţe în prezentarea şi dezbaterea subiectului COVID-19, evitarea senzaționalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundența de informații ce pot crea confuzie;
b) difuzarea de informații preluate din surse oficiale și surse de încredere, naționale și internaționale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe rețelele de socializare; verificarea oricăror informații legate, direct sau indirect, de subiectul COVID-19;
c) respectarea regulilor deontologice și acordarea unei atenții speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoțională, panica și nesiguranță în rândul cetățenilor.