Solicitarea făcută statului luna trecută de către tatăl celor 4 copii morți în incendiul din Bacău

Solicitarea făcută statului luna trecută de către tatăl celor 4 copii morți în incendiul din Bacău
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 04/07/2013, 10:29

Cazul copiilor decedați în incendiul din județul Bacău a fost sesizat în noiembrie, printr-un apel anonim, la Telefonul Copilului, iar tatăl ar fi cerut, în decembrie, instituționalizarea minorilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului, Cătălina Florea.

„Din informațiile pe care asociația le deține, cazul se află atât în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, cât și în atenția Primăriei Măgura, încă din luna noiembrie a anului trecut. De asemenea, tatăl însuși a solicitat instituționalizarea copiilor în luna decembrie a anului trecut, însă Primăria Comunei Măgura nu a considerat că această măsură se impune în urma anchetei sociale”, a declarat Cătălina Florea.

Directorul executiv de la Asociația Telefonul Copilului a precizat că situația celor patru copii a fost semnalată la Telefonul Copilului, în noiembrie 2012, de către o persoană care a dorit să rămână anonimă, iar în urma acestui apel asociația a sesizat Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău.

„Autoritățile trebuie să ia atitudine față de stadiul actual al sistemului național de protecție al copilului, lipsit de resurse umane și financiare, un sistem în care anchetele sociale în mediul rural sunt efectuate, în România anului 2013, de lucrători sociali și de lucrători agricoli”, a mai spus Florea.

Contactat de MEDIAFAX, directorul general de la DGASPC Bacău, Sorin Brașoveanu, a confirmat că acest caz era, din noiembrie 2012, în atenția instituției pe care o conduce.

Brașoveanu a precizat că, în momentul în care s-a primit sesizarea de la Telefonul Copilului, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale. „Am trimis și echipă de la Bacău și, când au ajuns acolo, copiii erau la masă cu tatăl lor. Condițiile erau modeste, dar în casă era cald, ei erau îngrijiți și se vedea atașamentul cu tatăl”, a precizat Sorin Brașoveanu.

Directorul general de la DGASPC Bacău a mai spus că mama copiilor este plecată în Cipru și trimitea bani acasă. Directorul a adăugat că, potrivit unor informații neverificate încă, tatăl ar fi fost contactat de către mama copiilor, la începutul lunii decembrie, și ar fi fost informat că ea dorește să se recăsătorească și că nu va mai trimite bani.

Întrebat dacă bărbatul a cerut, în decembrie 2012, instituționalizarea celor patru copii, directoul DGASPC Bacău a precizat că nu știe să se fi întâmplat acest lucru.

Primarul comunei Măgura din județul Bacău, Constantin Trăistaru, a declarat că primăria a făcut o anchetă socială la locuința celor patru copii morți în incendiu, verificările fiind declanșate după ce mama micuților a plecat la muncă în străinătate în urmă cu jumătate de an, afirmă primarul localității.

Edilul a precizat că tatăl copiilor își asumase răspunderea creșterii copiilor.

„Ancheta a fost făcută în vara anului trecut de către asistentul social al primăriei, la scurt timp după ce mama copiilor a plecat în străinătate. Poate ar fi trebuit să scoatem minorii din familie, dar este foarte greu cu legislația asta în domeniul protecției copilului. Tatăl și-a asumat răspunderea creșterii propriilor copii, așa că au rămas cu el”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Măgura, Constantin Trăistaru.

Potrivit acestuia, tatăl copiilor nu era angajat, însă mai lucra cu ziua.

Primarul din Măgura a mai spus că mama copiilor este plecată la muncă în Cipru.

Cei patru copii au murit miercuri după-amiază într-un incendiu izbucnit în locuința lor din satul Dealul Morii, comuna Măgura, unde au fost lăsați singuri de către tatăl lor, care plecase la cumpărături în sat, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

Doi dintre copii aveau patru, respectiv cinci ani, iar ceilalți erau gemeni, în vârstă de un an și șapte luni, a precizat adjunctului șefului ISU Bacău, Cătălin Felegeanu.

Locuința în care copiii au murit a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de o sobă metalică, ceea ce a condus la aprinderea capitonajului textil, potrivit ISU.

Pompierii i-au găsit pe cei patru copii carbonizați, pe patul din cameră, unde, cel mai probabil, s-au urcat speriați de flăcările care începuseră să cuprindă încăperea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Ciclonul va face prăpăd în România! Va ploua cu 100 l/mp, comandamentul pentru Situații de...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Israelul monitorizează o uriașă armată masată la graniță, care așteaptă ordinele Hezbollah
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O femeie din India a cerut divorțul la 40 de zile după nuntă pentru că...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei...
O femeie din Bacău și-a revenit inexplicabil din comă și a început să cânte. Cum...
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul...
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A...
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore...
Plata pensiilor pe luna octombrie. Pensionarii care vor primi mai mulți bani
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Cum afectează spațiul cosmic inima astronauților?