Soluția ingenioasă găsită de pompierii din Brașov pentru a convinge un protestatar să coboare, după 8 ore, de pe acoperișul Tribunalului

Publicat: 26 08. 2017, 12:12

This browser does not support the video element.

Gheorghe Botorog, cunoscut protestatar din Brașov, a profitat, vineri, de faptul că la Tribunal au loc lucrări de renovare și s-a urcat pe niște schele lipite de clădire, apoi a amenințat că se aruncă în gol.

Timp de aproape 8 ore, polițiștii negociatori au încercat să îl convingă să coboare. Singura care a reușit să se facă ascultată de Botorog a fost Cristina Gabriela Ciolacu, vicepreședintele instanței, care a îmbrăcat haine de pompier și a urcat, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, alături de protestatar.

„Am intervenit cu un echipaj SMURD și o autoscară și am solicitat și o pernă pneumatică de la ISU Covasna. În plus, doi alpiniști au stat în permanență la fața locului. Au fost prezenți și polițiști și jandarmi, dar nimeni nu a reușit să-l convingă să coboare. În final, doamna vicepreședinte a Tribunalului s-a echipat corespunzător în pompier, cu cască și centură și a urcat autoscara. La scurt timp a coborât și a fost urmată și de protestatar”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Gheroghe Botorog a fost condus, vineri noaptea, la Spitalul de Psihiatrie din Brașov de către un echipaj de la Brigada Mobilă de Jandarmi, acestuia fiindu-i întocmit și un dosar penal.

„În urma evenimentului, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează verificări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar la finalizarea intervenției bărbatul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie”, a declarat Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Gheorghe Botorog a fost condamnat în trecut pentru fapte antisociale timp de doi ani și a ispășit pedeapsa la Penitenciarul Codlea. Potrivit autorităților, la protestul de la Tribunalul Brașov, bărbatul a cerut să vorbească cu președintele Klaus Iohannis și cu ministrul Justiției, pentru că el consideră că a fost închis pe nedrept.