Soluția pentru transportul în comun din București

Publicat: 18 01. 2016, 13:18

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru regiunea București-Ilfov (PMUD) a fost finalizat. Documentul de aproape 800 de pagini analizează situația existentă și problemele cu care se confruntă Capitala și propune soluții și proiecte concrete pentru rezolvarea acestora. Potrivit PMUD, sistemul de transport public din București trebuie revitalizat și reorganizat pentru a deveni o opțiune reală pentru deplasarea prin oraș. În acest moment, mijloacele de transport în comun ale RATB nu au prioritate în intersecții, iar benzile unice destinate lor sunt extrem de puține. Astfel, din cauza blocajelor din trafic, mijloacele de transport în comun ale RATB pierd peste 1.000 de curse în fiecare zi.

„Tramvaiele utilizate în prezent sunt depășite din punct de vedere tehnologic și nu respect standardele actuale, și necesită activități de mentenanță intensive. Majoritatea infrastructurii de tramvai este retrogradată pentru a împărți spațiul pe carosabil cu traficul auto, aceasta având impact asupra vitezei și calității. Vitezele comerciale sunt cu mult sub standardele internaționale „, se precizează în Planul de Mobilitate Urbană.

Una dintre soluțiile la problema vitezei reduse de circulație a tramvaielor, ar fi, conform PMUD, înființarea a două linii de tramvai rapid. Acest proiect presupune separarea fizică a liniei de tramvai de traficul auto, reorganizarea/ ajustarea intersecțiilor pentru eliminarea problemelor de trafic legat de virajul la stânga și acordarea priorității tramvaielor la semafoare.

Cele două linii de tramvai rapid propuse în PMUD sunt: Linia 7 cu traseul: Bragadiru – Alexandria – Piața Unirii – Pasaj Colentina – Voluntari, și Linia 3 pe traseul Popești-Leordeni – Piața Victoriei. În total, cele două linii ar acoperi o distanță de 38 kilometri.

Ce investiții ar trebui făcute

Pentru linia 7 Bragadiru – Voluntari:

– construirea unui segment nou de linie de tramvai  între Bragadiru și Depou Alexandria (aproximativ 2 kilometri),

– modernizarea liniei existente până la Piața Unirii, conexiune nouă prin Piața Unirii

– modernizarea liniei existente între Piața Unirii și Pasaj Colentina

– segment nou peste Pasaj Colentina spre Voluntari  (aproximatuv 4 km).

Pentru Linia 3 Popești-Leordeni – Piața Victoriei:

– construirea unui segment nou de cale de rulare între Popești-Leordeni spre Romprim (aproximativ 4 km)

– modernizarea coridorului de tramvai existent via Eroii Revoluției

– modernizarea coridorului existent prin Strada Progresul, Politehnica, Pasajul Basarab spre Piața Victoriei (aproximativ 7 km).

Valoarea estimată a investițiilor pentru cele două linii este de un miliard euro, din care 760 milioane euro infrastructură, inclusiv modernizare fațade și amenajări peisagistice ale străzilor și 286 milioane euro pentru material rulant.

27 de kilometri de linii de autobuz rapid

Și în ceea ce privește autobuzele se recomandă crearea unor linii noi. „Nu există un sistem ‘intermediar’ care să acopere nișa dintre tramvai și autobuz, acolo unde tramvaiele pot reprezenta o investiție prea mare, iar autobuzele obișnuite sunt insuficiente. Autobuzele de tranzit rapid (BRT) pot contribui la acoperirea acestor nișe. Serviciile BRT oferă capacitate mare și cu frecvențe mari a serviciului, deservind zone în carecererea este mai scăzută și nu poate justifica un sistem pe cale ferată”, se precizează în PMUD.

Documentul propune ca noua investiție să se realizeze după  ‘stilul european’ de BRT, care presupune o bandă prioritară separată (dar nu neapărat în întregime), platforme cu podea joasă, autobuze cu podea joasă, intervale scurte, infrastructură mult mai ușoară și capacitate intermediară între autobuz și tramvai.

„Investițiile în infrastructură ar trebui să se facă în benzi de autobuz continue, dedicate, cu separare fizică acolo unde este necesar, din cauza interacțiunii cu traficul auto. BRT va avea prioritate în intersecțiile selectate și se vor face ajustări pentru evitarea impactului generat de manevrele de întoarcere la stânga din trafic, alături de prevederi legate de parcare și management al traficului care să reducă și să evite
impactul traficului auto”, se precizează în documentul citat.

Se recomandă două coridoare cheie pentru introducerea autobuzului rapid:

Linia Autobuz rapid 2: Magurele – Gara de Nord cu următoarele investiții:

– secțiune nouă de la Măgurele la Linia Metroului 5 lângă Academia Militară (propunere traseu: Prelungire DC20 (Magurele) și legătura cu Str. Legendei până la Str. Antiaeriană/Alexandriei)

– folosirea în comun a inelului rutier de la Linia Metroului 1 la Grozăvești

– continuarea traseului pe inelul rutier spre Linia Metroului ¼ la Basarab

– jumătate de cerc în spatele gării spre punctul terminal de la Gara de Nord.

Linia Autobuz rapid  3: Buftea – Mogosaia – Straulesți – Gara de Nord cu următoarele investiții:

– secțiune nouă de la Buftea la Linia Metroului 4 la Străulești

– conexiune pe parcurs cu Linia Metroului 4 spre Gara de Nord.

Lungimea totală a traseelor este de 27 kilometri. Potrivit unei estimări,  valoarea  investiției s-ar ridica până la 131 milioane euro și include amenajări privind regimul de prioritate și flotă de 65 autobuze cu podea joasă articulate și cu articulație dublă.

Ce spune Primăria Capitalei despre recomandările Planului de Mobilitate Urbană

„Noua conducere a Primariei Capitalei va tine cont de elementele cuprinse in planul de mobilitate urbana, componentele acestuia reprezentand masuri prioritare pentru buna functionare a orasului. Astfel, componentele planului integrat de mobilitate urbana se vor regasi in activitatea administratiei locale in anul 2016”, au precizat reprezentanții Primăria Capitalei într-un răspuns remis B365.ro.

Planul de Mobilitate Urbană pentru Regiunea București-Ilfov este un document strategic și a fost realizat de ROM Transport Engineering și Avensa Consulting, ambele alese în cadrul unei licitații realizate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), scrie b365.ro.