SOLUȚIE. Cum va distribui lumina sfântă o cunoscută parohie din București/ Enoriașii, invitați să ceară anafură prin SMS
Parohia Icoanei din Centrul Capitalei a trimis enoriașilor o adresă prin care îi anunță că în zilele de 17 și 18 aprilie vor putea primi acasă Paștile (anafura sau pâinea binecuvântată), la cerere. Doritorii trebuie să trimită un SMS la unul dintre cele 3 numere de telefon comunicate, urmând să fie contactați de voluntari pentru a li se spune ora la care vor veni.
Parohia Icoanei comunică enoriașilor și faptul că Lumina sfântă va fi adusă pe fiecare stradă de voluntari în jurul orei 20, sâmbătă, 19 aprilie. Credincioșii sunt rugați să desemneze o singură persoană, pregătită cu o lumânare, care să fie prezentă la poartă sau la ușa blocului. Aceasta va lua Lumina sfântă de la voluntari și apoi o va împărți vecinilor, potrivit G4Media.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis miercuri seara că a modificat acordul cu Biserica Ortodoxă Română, după criticile din spațiul public privind relaxarea restricțiilor de distanțare pentru credincioși. Acordul inițial prevedea ca enoriașii să se ducă la Biserică să ia Paști, iar Lumina sfântă să fie împărțită credincioșilor de Poliție.