Prima pagină » Știri » Soluții pentru cel mai aglomerat cartier al României. Cum ar putea fi reorganizat

Soluții pentru cel mai aglomerat cartier al României. Cum ar putea fi reorganizat

Soluții pentru cel mai aglomerat cartier al României. Cum ar putea fi reorganizat
Sute de oameni care lucrează în Pipera Sud au căutat soluții pentru reorganizarea cartierului care găzduiește 650.000 metri pătrați de spații de birouri.

În cadrul seminarului seminarul „Smart Mobility”, organizat de Ambasada Olandei, peste 500 de oameni care lucrează în Pipera Sud au completat un chestionar online în care au oferit soluții inteligente pentru blocajul din zonă.

În total, au fost oferite zeci de soluții, unele decurgând din altele. Dintre acestea, șapte sunt cel mai des pomenite, după cum precizează reprezentanții ambasadei printr-un comunicat de presă:

Reorganizarea traficului (pasaje sub și supraterane pentru pietoni, apariția a noi străzi de legătură, lărgirea bulevardelor, străzi cu sens unic) –  28%

Parcarea numai în locuri special amenajate și crearea unora noi – 8%

Dezvoltarea unor piste viabile de biciclete – 6%

Noi linii RATB (autobuze) și linie de tramvai comună Bd. Dimitrie Pompeiu – Bd. Barbu Văcărescu – 5%

Dezvoltare imobiliară care să țină cont de toate problemele, să ducă la rezolvarea lor și nu la crearea unora suplimentare – 4%

Eficientizarea transportului cu metroul (stații noi, curse mai frecvente, prelungirea magistralei Pipera spre Voluntari și chiar Otopeni) – 3%

Amenajarea spațiilor verzi – 3%

Ideea folosirii bicicletelor este printre cele mai populare în rândul celor aproape 40.000 de oameni care vin la serviciu în zona Pipera Sud, adaugă sursa citată.

„Transportul cu bicicleta trebuie promovat numai după ce se dezvoltă o infrastructură adecvată, altfel devine periculos”, a precizat Stella Ronner-Grubačić, ambasadoarea Olandei.

Pipera Sud, cartierul de business din nordul Bucureștiului, este delimitat de bulevardele Barbu Văcărescu și Dimitrie Pompeiu, respectiv Șoselele Petricani și Fabrica de Glucoză, fiind cel mai aglomerat cartier din România. Pe o suprafață de 175 de hectare există 650.000 mp spații de birouri, cu un grad de ocupare de aproape 95%. Zilnic, vin aici la serviciu 38.000 de oameni, alături de cei peste 30.000 de oameni care lucrează în zona Barbu Văcărescu – Floreasca.

„Inovarea este o temă prioritară a președinției olandeze a Consiliului Europei. Noi considerăm că orașele inteligente și inovatoare sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă, care implică creștere economică și crearea de locuri de muncă. Prin inovație, putem clădi o societate inteligentă, pregătită pentru provocările viitorului”, a completat ambasadoarea Olandei.

La seminarul „Smart Mobility” au participat reprezentanți ai organizațiilor publice și private, ai Primăriei Capitalei, ai dezvoltatorilor din zonă, angajați și directori de companii care au birourile în zona de business Pipera Sud, diplomați, arhitecți și experți în urbanism.

Autor

Citește și